Grupele 2012 şi 2018 ale ACS Monumentul Tulcea au participat la Liga de Campioni – Supercupa Buzăul Sportiv, o competiţie importantă care le-a oferit micilor fotbalişti şansa de a acumula experienţă, de a-şi testa nivelul şi de a întâlni adversari valoroşi.
Pentru grupa 2012, participarea la turneu a reprezentat o experienţă deosebit de importantă, fiind prima participare la o competiţie de o asemenea anvergură. Debutul a fost unul mai timid, ACS Monumentul Tulcea pierzând primul meci, scor 1-4, în faţa celor de la CSM Feteşti. Copiii au reacţionat însă foarte bine şi au arătat că pot reveni după un început dificil. În partida următoare, grupa 2012 s-a impus categoric, cu 6-0, în faţa celor de la Nick Team Bucureşti, obţinând astfel o victorie importantă pentru moralul echipei.
În cel de-al treilea meci al grupei, ACS Monumentul Tulcea a întâlnit Dinamo Noua Generaţie, într-o partidă spectaculoasă, încheiată la egalitate, 2-2.
Rezultatul a asigurat calificarea în finala mică, unde adversara echipei tulcene a fost Victoria Delta Tulcea. În ultimul joc, pe fondul emoţiilor şi al oboselii acumulate pe parcursul turneului, copiii de la ACS Monumentul Tulcea au cedat, însă acest rezultat nu umbreşte parcursul foarte bun al echipei.
Pentru generaţia 2012, turneul a fost unul extrem de valoros. Micii fotbalişti au demonstrat caracter, determinare şi dorinţă de a învăţa, iar experienţa acumulată la Liga de Campioni – Supercupa Buzăul Sportiv reprezintă un pas important în dezvoltarea lor. A doua zi a fost rândul grupei 2018 să intre în competiţie. ACS Monumentul Tulcea s-a prezentat la turneu cu un lot în care s-au regăsit trei copii născuţi în 2019, doi în 2020 şi unul în 2021. În ciuda diferenţei de vârstă, micuţii fotbalişti au avut o evoluţie bună şi au transformat participarea într-o nouă experienţă importantă pentru parcursul lor sportiv. Un moment special pentru ACS Monumentul Tulcea a fost desemnarea lui Alice Hambele drept portarul turneului, o frumoasă recunoaştere a evoluţiei sale şi a prestaţiei avute pe parcursul competiţiei.
Citiţi continuarea în ediţia tipărită a Ziarului DELTA.
