Direcţia Silvică Tulcea are, în această perioadă, stocuri de aproximativ 13.000 de metri cubi de lemn la nivelul tuturor ocoalelor silvice din judeţ. Potrivit directorului tehnic al Direcţiei Silvice Tulcea, Costel Petcu, cantitatea este suficientă pentru această perioadă, iar aprovizionarea va continua în următoarele luni, astfel încât cererea populaţiei pentru lemnul de foc să poată fi acoperită. Acesta spune că există în continuare solicitări din partea populaţiei, iar de la începutul anului şi până la sfârşitul lunii august au fost vânduţi către gospodării 9.120 de metri cubi de lemn, iar preţul mediu de valorificare la depozit este de aproximativ 284 de lei pentru un metru cub.
„Stăm destul de bine în ceea ce priveşte stocurile de lemn de anul acesta. La momentul acesta avem un stoc, la toate ocoalele silvice, în jur de 13.000 mc, ceea ce nu este nici mult, nici puţin. Urmează o perioadă când o să aprovizionăm în continuare. Avem în producţie destul de multe puncte de unde recoltăm lemn astfel încât să acoperim întreaga plajă de cereri. Există cereri. Am vândut până la momentul acesta, la populaţie, aproape 10.000 mc, mai exact 9.120 mc. Acesta este volumul valorificat către populaţie de la începutul anului până la sfârşitul lunii august. Preţul mediu de valorificare la depozit este de 284 lei”, ne-a declarat Costel Petcu.
O familie cumpără în medie între 1 şi 10 mc
Directorul tehnic al Direcţiei Silvice Tulcea spune că volumul de lemn necesar pentru încălzirea unei locuinţe diferă de la o casă la alta. Suprafaţa casei, izolarea, temperatura dorită în locuinţă, dar şi specia de lemn folosită sunt factori care influenţează consumul. Cele mai multe comenzi se situează între unu şi zece metri cubi.
„Este o întreagă poveste. Depinde de cât de mare este casa, cât de eficientă tehnic este, cât de cald doriţi să faceţi. Sunt mai multe variabile. Dar, în general, oamenii achiziţionează de la un metru cub până la 10 metri cubi. Cam aşa sunt comenzile. Unele familii depăşesc consumul de 10 metri cubi dacă au locuinţe mai mari. Altele, cum sunt gospodăriile simple din zona rurală, unde locuiesc de exemplu două persoane, se limitează la 3-4 metri cubi. Este o plajă destul de largă de volume şi de specii, pentru că nu doar volumul este important. Mai intervine în ecuaţia aceasta şi sortimentul şi specia. Sunt specii cu puteri calorice diferite. Şi atunci, un metru cub de lemn de esenţă moale este inferior din punct de vedere caloric unui metru cub de diverse specii tari, de la simplu la dublu. Aici este destul de multă relativitate”, a precizat Costel Petcu.
Lemnul şi-a păstrat preţul de anul trecut
Pentru cei care se pregătesc de sezonul rece, aceştia ar trebui să ştie că nu există o creştere a preţurilor comparativ cu anul trecut, informează reprezentanţii Direcţiei Silvice Tulcea. Preţurile au fost menţinute la niveluri similare, iar în anumite zone au fost aprobate chiar reduceri, în special în situaţiile în care stocurile trebuiau lichidate.
„Nu s-a scumpit lemnul comparativ cu anul trecut. Deocamdată menţinem aceleaşi niveluri de preţ. Ba chiar în anumite zone, punctual, am aprobat şi unele diminuări de preţ, acolo unde s-a impus o lichidare de stoc sau au fost situaţii în care riscam să prejudiciem pentru că lemnul se depreciază dacă este depozitat de cele mai multe ori într-un mediu ostil. Şi atunci, când situaţia o impune, mai facem şi astfel de artificii, să diminuăm preţul. La noi, oricum, preţul de valorificare a rămas cam acelaşi în ultimii ani, indiferent dacă a existat un sprijin oferit populaţiei vulnerabile de către Guvern”, a spus Costel Petcu.
200.000 de metri cubi aprobaţi pentru recoltare
Pentru anul în curs, Direcţia Silvică Tulcea a avut aprobat pentru recoltare un volum de 200.000 de mc de lemn. Jumătate din această cantitate, respectiv 100.000 de mc, este destinată valorificării către operatorii economici care achiziţionează lemn pe picior. Cealaltă jumătate este destinată exploatării şi valorificării sub formă de lemn fasonat.
Citiţi continuarea în ediţia tipărită a Ziarului DELTA.
