Biblioteca Judeţeană „Panait Cerna” Tulcea invită publicul tulcean la o nouă ediţie a evenimentului „Nocturna Bibliotecii”, ce se va desfăşura vineri, 2 octombrie 2026, începând cu ora 17:00. Desfăşurat sub genericul naţional „Biblioteca, inima comunităţii”, evenimentul îşi propune să transforme instituţia într-un spaţiu vibrant al întâlnirilor dintre oameni, cultură şi tradiţii, prelungindu-şi programul până târziu în noapte.
Porţile secţiilor se deschid la ora 17:00 cu o suită de activităţi dedicate copiilor, tinerilor şi iubitorilor de tradiţii. La Centrul pentru copii şi tineret va avea loc o şezătoare multietnică ce aduce în prim-plan farmecul comunităţilor locale, în timp ce la Ludotecă scriitoarea Angela Dumbravă se va întâlni cu cei mici pentru a le prezenta cărţile dăruite de-a lungul carierei sale.
În paralel, între orele 17:00 şi 19:00, Mediateca va găzdui două evenimente speciale. Tinerii sunt invitaţi la un atelier interactiv de percuţie susţinut de muzicianul Marian Ene, iar pasionaţii de cinema şi lectură pot participa la dezbaterea „De la carte la ecran”.
Punctul culminant al serii va avea loc la ora 19:00, în Foaierul bibliotecii, unde va fi pus în scenă un spectacol muzical special. Pe scenă vor urca nume de referinţă ale scenei lirice: soprana Magda Paţanghel, mezzosoprana Lăcrămioara Crihană şi baritonul Călin Paraschiv. Lor li se va alătura grupul ArtsCanto Divas.
Pe parcursul întregii seri, vizitatorii vor putea admira trei expoziţii tematice inedite, amenajate special în spaţiile de lectură şi împrumut. Sala de Lectură Adulţi găzduieşte expoziţia „Inima Tulcei în pagini de carte”, o reverenţă adusă autorilor locali şi creatorilor din comunitate. În acelaşi timp, Sălile de Împrumut Carte pentru copii şi Centrul de Limbi Străine aduc în prim-plan „Lumea cărţilor în culorile copilăriei”.
Citiţi continuarea în paginile Ziarului Delta.
