Primarul comunei Frecăţei, Marian Naiman, a anunţat semnarea unui act adiţional la contractul de finanţare pentru proiectul de introducere a gazelor naturale în localitate, investiţie derulată prin Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”. Potrivit documentului, termenul stabilit pentru finalizarea investiţiei, inclusiv punerea în funcţiune, este 31 decembrie 2028. Actul adiţional a fost încheiat între Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei şi Unitatea Administrativ-Teritorială Comuna Frecăţei, în baza contractului de finanţare din 24 februarie 2026. Documentul este înregistrat la Ministerul Dezvoltării din 16 septembrie 2026, iar la Primăria Comunei Frecăţei din 6 octombrie 2026. Acesta vizează modificarea unor prevederi ale contractului de finanţare, inclusiv a punctului VI, referitor la durata contractului.
Investiţia este considerată una importantă pentru comunitatea locală, având în vedere beneficiile pe care introducerea gazelor naturale le poate aduce în ceea ce priveşte confortul locuitorilor şi dezvoltarea comunei.
Marian Naiman: „Continuăm să lucrăm, etapă cu etapă”
În mesajul transmis comunităţii, primarul Marian Naiman a subliniat importanţa proiectului şi a precizat că administraţia locală va continua să informeze cetăţenii despre evoluţia investiţiei.
„Contract semnat pentru introducerea reţelei de gaze naturale în comuna Frecăţei. Un pas important pentru dezvoltarea comunităţii noastre: a fost semnat contractul de finanţare pentru proiectul de introducere a reţelei de distribuţie a gazelor naturale în comună. Proiectul reprezintă una dintre cele mai importante investiţii în infrastructura locală, având ca obiectiv modernizarea utilităţilor şi îmbunătăţirea condiţiilor de trai pentru locuitorii comunei. După semnarea contractului, a avut loc şi o întâlnire de lucru cu executantul proiectului, în cadrul căreia au fost discutate aspecte tehnice şi stabilirea etapelor de implementare. Proiectul tehnic este realizat, iar următorul pas este stabilirea graficului de execuţie pentru lucrările care vor urma. Introducerea reţelei de gaze naturale va contribui la creşterea confortului locuitorilor, la reducerea costurilor pentru încălzire şi la crearea unor condiţii mai bune pentru dezvoltarea economică a comunei Frecăţei. Administraţia locală continuă să susţină proiectele de infrastructură care contribuie la dezvoltarea durabilă a comunităţii şi la îmbunătăţirea calităţii vieţii în comună”, a declarat primarul comunei Frecăţei, Marian Naiman.
Edilul declara în luna martie că, pentru comuna Frecăţei, proiectul înseamnă realizarea unei reţele de distribuţie de aproximativ 62 km, care va putea deservi 1.591 gospodării şi 26 consumatori non-casnici, în total 1.617 branşamente.
Proiectul include şi realizarea unei staţii de reglare şi măsurare, element esenţial pentru funcţionarea sistemului de distribuţie.
