Nu toată lumea poate merge pe derdeluş
Părinţi disperaţi şi copii dezamăgiţi: criză de săniuţe în magazinele din municipiu
Copiii tulceni sunt în vacanţă „forţată” de aproape o săptămână iar pentru cei mici principala atracţie a acestor zile autentice de iarnă o reprezintă, bineînţeles, derdeluşul.
Cum pentru o alunecare lină logistica nu poate fi compusă decât din săniuţă şi/sau „făraş” de plastic special modificat pentru această distracţie de iarnă, părinţii şi copiii au dat buzna în magazine pentru a se echipa corespunzător. Au avut însă noroc cei care s-au trezit din timp şi au luat la pas complexele comerciale din municipiu acum două – trei zile. Asta pentru că ieri, la prânz, nu mai exista nicio săniuţă în niciunul dintre marile magazine din Tulcea. Primele care au dispărut de pe rafturi au fost cele din plastic, ieftine şi uşoare.