La invitaţia Excelenţei Sale Luminiţa Odobescu, Ambasadorul României la Bruxelles, miercuri, 4 iulie, Consiliul Judeţean Tulcea şi Asociaţia de Management al Destinaţiei Turistice „Delta Dunării” au reprezentat destinaţia multicultural-artistică Judeţul Tulcea la Reprezentanţa Permanentă a României pe lângă Uniunea Europeană.
Evenimentul organizat la Bruxelles a avut loc în contextul sărbătoririi Centenarului Unirii şi al Anului European al Patrimoniului Cultural 2018 şi a vizat promovarea tradiţiilor multiculturale din regiunile României pe scena Uniunii Europene, beneficiind de prezenţa a peste 100 de europarlamentari, diplomaţi, oficiali ai instituţiilor europene şi reprezentaţi din mass media europeană.
„Cu acest prilej, judeţul nostru a fost reprezentat cu un stand constituit din materiale promoţionale – broşuri, albume, pliante precum şi obiecte tradiţionale (sculpturi din lemn, ceramică)”, a transmis CJ Tulcea într-un comunicat de presă.
De asemenea, standul a beneficiat de prezenţa mai multor meşteşugari locali, Bianca Folescu – @Suvenir din Dobrogea, Vişina, Gabriela Ioniţă din Luncaviţa, cărora li s-a alăturat artistul plastic Elena Orbocea, cu o expoziţie de păpuşi reprezentând exponenţi ai celor 14 etnii conlocuitoare din judeţul Tulcea.
În cuvântul de deschidere, Excelenţa Sa, Luminiţa Odobescu a declarat: „Mulţumesc domnului Horia Teodorescu, preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea şi Asociaţiei de Management al Destinaţiei Turistice Delta Dunării pentru sprijinul acordat în promovarea uneia dintre cele mai frumoase destinaţii turistice, mai ales în contextul preluării de către România a preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene.”
La eveniment, Tulcea a fost promovată şi sub aspect gastronomic tradiţional, la stand având loc o degustare de vinuri locale asortate cu gustări constând în produse din peşte, dar şi produse de patiserie.
Participarea Consiliului Judeţean Tulcea şi a Asociaţiei de Management al Destinaţiei Turistice „Delta Dunării” se înscrie în complexul de măsuri care vizează promovarea Destinaţiei Turistice Delta Dunării şi Dobrogea de Nord în spaţiul euro-atlantic, ca destinaţie unică.
„Folosim acest prilej, pentru a mulţumi încă o dată Excelenţei Sale doamna Ambasador Luminiţa Odobescu, considerând că astfel de evenimente definesc o dată în plus parcursul european al României şi implicit a judeţului Tulcea – destinaţia turistică Delta Dunării şi Dobrogea de Nord”, a transmis preşedintele Asociaţiei de Management al Destinaţiei Turistice Delta Dunării, Cătălin Ţibuleac.