Consilierii judeţeni liberali tulceni nu vor mai face parte din comisiile de realizare a licitaţiilor pentru concesionarea unor suprafeţe de teren din Delta Dunării, potrivit consilierului PNL, Michael Gudu.

Decizia a fost luată după ce, în şedinţele anterioare ale CJ Tulcea, liberalii s-au abţinut de la votarea proiectelor de hotărâre care vizează scoaterea la licitaţie a unor suprafeţe de teren şi au contestat astfel oportunitatea acestor tranzacţii.

„Nu este oportun în momentul actual să facem aceste licitaţii pentru că nu avem posesia terenurilor. Participând la procedura licitaţiei nu facem decât să generăm alte litigii. Ne va da în judecată actualul concesionar, trebuie să angajăm avocaţi din partea Consiliului ca să ne apere în instanţă, angajăm resursă umană din CJ pentru aceste licitaţii care sunt fără nicio finalitate. De doi ani de zile de când se fac aceste încasări noi nu încasăm nicio redevenţă şi nu vreau să fie colegii mei părtaşi la aceste lucruri”, ne-a declarat consilierul judeţean Michael Gudu.

În cadrul şedinţei de săptămâna trecută, consilierii judeţeni au aprobat scoaterea la licitaţie a 920,9569 de hectare din amenajarea agricolă Dunavăţ-Murighiol, iar reprezentanţii PNL din comisia de licitaţie au fost înlocuiţi de consilieri PSD şi PMP.

„Parcursul pe care-l urmăm mi se pare unul just. Dacă nu urmăm aceşti paşi, probabil că eram culpabilizaţi de alte instituţii ale statului”, a spus, în şedinţă, preşedintele CJ, Horia Teodorescu.
Potrivit datelor furnizate de angajaţii CJ, în urma licitaţiilor desfăşurate în ultima perioadă s-au încheiat contracte de concesiune pentru 135 de hectare în Murighiol, 20 de hectare în Carasuhat şi 50 de hectare în Mihail Kogălniceanu.

CJ Tulcea administrează terenuri agricole şi piscicole situate în Rezervaţie în suprafaţă totală de 71.292 de hectare. Din această suprafaţă, forul judeţean avea concesionate, în urmă cu aproape un an, 32.196,91 de hectare din amenajări agricole şi 34.912,35 hectare din amenajările piscicole.
Două dintre societăţile care au concesionat suprafeţele agricole importante în Delta Dunării au acţionat în instanţă CJ Tulcea, după ce autoritatea statului le-a notificat cu privire la încheierea contractelor, iar acestea au refuzat să elibereze terenurile.