Prinţul Charles va vizita Delta Dunării în prima jumătate a acestui an
Anunţul a fost făcut public de preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea, Horia Teodorescu, în cadrul unei conferinţe de presă organizate ieri.
Amintim faptul că în 2013, preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea, Horia Teodorescu, a transmis Majestăţii Sale, Prinţul Charles al Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, invitaţia de a admira frumuseţile Deltei, respectiv ale judeţului Tulcea.
„Prietenia cu care onoraţi poporul român ne îndeamnă să vă adresăm invitaţia de a vizita Delta Dunării, cea mai bine conservată zonă umedă din Europa. Delta Dunării face parte din patrimoniul UNESCO din 1992, este a treia din Europa ca mărime şi prima în ceea ce priveşte biodiversitatea. În acelaşi timp, în judeţul Tulcea şi în Delta Dunării trăiesc în armonie reprezentanţi ai cincisprezece etnii, zona fiind cunoscută ca un exemplu de convieţuire etnică. Cunoscând pasiunea dumneavoastră pentru Transilvania, îndrăznim să vă propunem şi o altă destinaţie din România, la fel de pitorească şi atractivă”, se arată în invitaţia oficială.