De luna viitoare, mai mulţi pensionari tulceni vor beneficia de gratuitate pe transportul în comun din municipiu. Dacă până acum pensionarii cu pensii până în 900 de lei beneficiau de această facilitate, din luna octombrie şi vârstnicii care au pensie de maxim 1.200 de lei vor avea acest drept, un proiect de hotărâre în acest sens urmând a fi votat astăzi în cadrul şedinţei de Consiliu Local.
Deoarece punctul de pensie a crescut, mulţi dintre vârstnici au acum pensii mai mari de 1.200. În acest context, primarul Constantin Hogea spune că, în funcţie de disponibilităţile financiare, este posibil ca de la jumătatea anului 2021 plafonul de gratuitate să urce la 1.500 de lei.
„Intenţia noastră era să intrăm cu ridicarea plafonului de gratuitate de la 900 la 1.200 de lei de la 1 septembrie, dar neprimind în timp util avizul de la Consiliul Concurenţei vom intra cu proiectul în această şedinţă, urmând ca plafonul să fie valabil începând cu data de 1 octombrie. Am avut o discuţie cu anumiţi pensionari şi, pe bună dreptate, ei invocă că după următoarele creşteri ale pensiei cel puţin cu 14% acestea au crescut peste 1.200 de lei. Le-am promis că în funcţie de condiţiile financiare este posibil ca la jumătatea anului 2021 să facem o rectificare şi să încercăm să urcăm plafonul de la 1.200 la 1.500 de lei”, ne-a declarat primarul Constantin Hogea.
În cadrul proiectului este cuprinsă o facilitate reglementată prin lege la transportul public şi pentru elevii din municipiu. Astfel, va exista un abonament nominal de tip card, gratuit pentru un număr nelimitat de călătorii pe toate traseele pentru elevii din învăţământul preuniversitar acreditat/autorizat ce au domiciliul în municipiul Tulcea.
„Este o obligaţie reglementată de lege pe care vrem să o onorăm în aşa fel încât să putem acorda gratuitate tuturor elevilor din municipiu. Pentru Societatea de Transport Public este foarte bine pentru că au mişcare, dar pentru bugetul local este o presiune financiară. Atât timp cât este o reglementare legală ne-o vom asuma”, a precizat primarul Hogea.
Primăria Tulcea a identificat fonduri pentru măştile de protecţie destinate elevilor
Primăria Tulcea a identificat resurse financiare şi pentru achiziţionarea de măşti de protecţie pentru elevii tulceni, dacă acest lucru se impune.
Fondurile vor fi disponibilizate din bugetul local, dar nu de la capitolul investiţii aşa cum propuneau consilierii locali PSD, ci din zona socială şi nu numai, spune primarul Constantin Hogea.
„Am găsit disponibilităţi financiare din zona unor sume care nu pot fi implementate până la sfârşitul anului, zona socială şi nu numai. Din punctul meu de vedere, solicitarea PSD rămâne fără obiect pentru că toate solicitările şcolilor, chiar la o sumă mai mare de 1.500.000 de lei, au fost onorate. Să vedem cum se derulează evenimentele şi în ce măsură în semestrul doi va trebui să găsim disponibilităţi financiare. Suntem pregătiţi ca tot ce înseamnă solicitări la nivelul şcolilor din municipiu să fim extrem de atenţi, pentru că acestea au ca şi scop siguranţa copiilor în privinţa actului de învăţământ. În opinia mea, învăţământul a debutat cu un fiasco, dar poate lucrurile se vor coordona cumva, pentru că este o întreagă chestiune pe care colegii nu ştiu să o gestioneze, nu sunt reglementări foarte clare, s-a lăsat la latitudinea şcolilor şi a administraţiei locale aşa cum au făcut de fiecare dată toate guvernele de la stânga la dreapta”, a menţionat primarul.