Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD) lucrează la noile reglementări ce vor fi cuprinse în proiectul Ordinului de prohibiţie pe anul 2021.
Ordinul de prohibiţie privind stabilirea perioadelor şi a zonelor de prohibiţie a pescuitului, precum şi a zonelor de protecţie şi refacere biologică a resurselor acvatice vii în anul 2021 au fost discutate, în cadrul unei întâlniri online organizate de ARBDD cu institutele de cercetări.
Potrivit guvernatorului ARBDD, Ion Munteanu, forma finală a ordinului de prohibiţie ar putea fi stabilită după data de 15 noiembrie
„Marţi am avut o întâlnire online cu toate institutele de cercetări în care am discutat două subiecte. Unul dintre acestea a fost ordinul de prohibiţie. Se mai lucrează pe el pentru că noi vrem să introducem nişte zone de cursare şi am convenit ca după data de 15 noiembrie să ne reîntâlnim şi să stabilim forma finală pentru că ne dorim să apară cât mai devreme. Al doilea subiect a fost stabilirea cotelor pentru anul viitor. Pentru că ARBDD a plătit un serviciu către un institut de cercetări care are ca scadenţă data de 15 noiembrie, la fel vom încerca să finalizăm această problemă”, a declarat guvernatorul Ion Munteanu.
Citiţi continuarea în paginile ziarului DELTA.