Tribunalul Tulcea a decis, miercuri, returnarea la Judecătoria Tulcea a dosarului privind cererea de emitere a unei ordonanţe preşedinţiale privind sistarea lucrărilor de reabilitare a falezei Dunării. Astfel, Tribunalul a constatat existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe tulcene, soluţionarea acestuia fiind înaintată către Curtea de Apel Constanţa.
„Admite excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Tulcea. Declină competenţa de soluţionare a prezentei cereri de ordonanţă preşedinţială, în favoarea Judecătoriei Tulcea. Constată existenţa unui conflict negativ de competenţă între Tribunalul Tulcea şi Judecătoria Tulcea. În baza dispoziţiilor art. 134 Cod procedură civilă, suspendă din oficiu judecata cauzei. Dispune înaintarea dosarului instanţei competente, Curtea de Apel Constanţa, pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă. Fără nicio cale de atac”, se arată în soluţia instanţei pronunţată ieri.
Reprezentanţii Administraţiei Porturilor Dunării Maritime (APDM) Galaţi au declarat, într-o conferinţă de presă susţinută recent la Tulcea, faptul că au solicitat în instanţă sistarea lucrărilor de reabilitare a falezei din Tulcea, însă doar în zona Vămii, acolo unde compania deţine mai multe bunuri.
Pe de altă parte, preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea, Horia Teodorescu, spune că APDM Galaţi a solicitat sistarea lucrărilor de pe toată suprafaţa falezei. Preşedintele critică demersul instituţiei gălăţene şi o califică fiind „o dorinţă de a diminua din evoluţia investiţiilor pentru Portul Tulcea”.
„Este o făcătură politică. Un lucru minor ridicat la rang de problemă naţională de către APDM Galaţi pentru 400.000 de lei, care nu reprezintă o sumă importantă nici pentru Consiliul Judeţean, nici pentru ei. Este doar o dorinţă de a frâna investiţia şi probabil că le va trece după aceste campanii electorale. A fost doar o dorinţă de a diminua din evoluţia investiţiilor pentru Portul Tulcea. Vor sistarea lucrărilor, lucru care nu ştiu ce le rezolvă. Au cerut sistarea lucrărilor în instanţă, dar acest lucru nu rezolvă problema de fond, care este ca instanţa să pună un expert evaluator fără să sisteze lucrările. Nu poate fi plătit nimic decât în baza unei expertize neutre. Dacă au ei dreptate, le facem plata, dacă nu, nu. Sistarea lucrărilor este o acţiune rău intenţionată, în detrimentul tulcenilor. Chiar dacă s-ar da sistarea lucrărilor, noi solicităm să se facă doar pe acea porţiune, nu pe toată lucrarea. Noi am jucat foarte cinstit, asta este dureros. Noi am fost corecţi”, ne-a declarat preşedintele CJ Tulcea, Horia Teodorescu.
APDM deţine în zona Vămii din Tulcea mai multe bunuri printre care pavele şi reţele electrice sau de apă, şi, deşi s-au purtat mai multe discuţii cu reprezentanţii Consiliului Judeţean Tulcea, nu s-a ajuns la o valoare comună a platformei.
În urma unei evaluări făcute de CJ valoarea bunurilor a reieşit ca fiind în sumă de 440.800 de lei fără TVA. Pe de altă parte, APDM Galaţi a transmis anul trecut un document potrivit căruia valoarea bunurilor aflate în proprietatea companiei este de 792.600 de lei.
Citiţi continuarea în paginile ziarului DELTA.