Marin Cocheci-Căldăraru s-a născut în anul 1951, în localitatea Corabia, judeţul Olt. Artistul a absolvit, în anul 1973, Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, din Bucureşti.

Pe parcursul anilor a avut expoziţii de artă pe plan local şi naţional şi a participat şi în cadrul expoziţiilor colective şi de grup, atât în ţară, cât şi în străinătate. Din anul 1985 este membru al Uniunii Artiştilor Plastic din România-filiala Tulcea.

– Ce studii de specialitate aveţi?

– Am terminat Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti. Eu sunt născut în Corabia, unde am făcut liceul, şi m-am trezit ca un orăşean de provincie în Bucureşti, unde am dat admiterea la facultate, la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”. Am studiat la facultate cu trei profesori deosebiţi. L-am avut profesor pe domnul Ion Ţarălungă, care avea o anumită modalitate de a aborda arta plastică, pe domnul Marin Gherasim şi pe Brăduţ Covaliu, care aveau cu totul alte modalităţi de abordare. Fiecare era pe ideea lui, pe cromatica lui, unul expresionist, altul realist. Acest lucru a fost foarte bun, pentru că am luat de la fiecare ce a trebuit şi am reuşi să-mi fac şi eu propria mână şi propria percepţie asupra realului sau fantasticului din viaţa noastră.

– Cum v-aţi descoperit vocaţia?

– Cred că este pe fond genetic, pentru că tatăl meu a fost un pictor talentat. Cred că moştenesc de la răposatul culoarea. Era un colorist deosebit şi desenator foarte bun. N-a făcut meserie din treaba aceasta, decât pe jumătate, dar îmi aduc aminte când îşi aranja casa cu flori, cu culori foarte frumos armonizate în interior, tapet pe perete, ceea ce pe vremea aceea era o mare bucurie şi o curiozitate.

– V-a îndrumat cineva către practicarea acestei meserii?

– A fost o opţiune pur personală, de fapt în micile bucurii pe care le-am avut până la terminarea liceului, am făcut două lucruri paralele. Este vorba de pictură, pe care o făceam din pasiune, din mare dragoste, şi actoria, regia de teatru, dar a învins culoarea. Graţie unui artist mare, Emil Boroghină, tot din Corabia, care era unul dintre puţinii care se ocupau de pictură, care mi-a zis „tinere, opţiunea îţi aparţine în totalitate, vezi cine e mai puternic, teatrul sau pictura”, şi a învins a doua opţiune. Am fost un autodidact, aveam în Corabia un profesor de desen, dar nu se pricepea foarte tare. Totul a venit pe fond natural şi pe munca pe care am depus-o personal. Am pătruns în tainele picturii şi ale desenului prin propria mea dorinţă. În Tulcea am venit în anul 1985, când am făcut transferul din Olt, şi de atunci sunt membru al UAP-filiala Tulcea. Eu expun în condiţiile în care se mai poate la ora actuală, cu băieţii şi fetele mele de la Fondul Plastic, din  Tulcea.

– În ce curent v-aţi încadra?

– Modul de lucru pe care îl folosesc este pe structura expresionistă.

– Care sunt artiştii preferaţi?

– Am avut şi încă am stările mele bune, adică e vorba de Amedeo Modigliani, care mi-a plăcut pentru anumită hipersensibilitate pe care o are, dar şi Salvador Dalí, care a trecut prin tot ceea se poate numi arta adevărată şi concepţie.

– Ce tehnici artistice practicaţi?

– În primul rând este pictura de şevalet, în ulei, iar pentru lucrările care se pot realiza mai rapid  şi au o anumită expresivitate folosesc acrilicul. Acuarela mai puţin, pentru că nu s-a lipit foarte bine de mine. Culorile de ulei au fost şi rămân baza pentru mine, pentru că este ca şi cum ai pătrunde în sufletul tău şi dincolo de sufletul tău pătrund şi în al altora.

– Când realizaţi o lucrare contează mai mult tehnica sau mesajul pe care îl transmiteţi?

– În momentul în care te afli în faţa şevaletului, tehnica pe care o foloseşti te ajută să-ţi duci ideile într-un anumit fel, dar nu tehnica este cea care chiar îşi pune amprenta asupra modului în care-ţi concepi o lucrare. Când pui pe o paletă nişte culori, fie acrilice, fie de ulei, şi începi tuşele, pe subiectul pe care ţi-l propui, totul vine de la sine. Este o legătură intrinsecă între ce se întâmplă cu tine în momentul acela şi tehnica de lucru pe care o abordezi.

– Aveţi momente când nu vă iese deloc ceea ce vedeţi cu ochii minţii şi abandonaţi lucrarea? Dacă da, cum treceţi peste astfel de momente?

– Chiar acum mă aflu în faţa unei lucrări pe care o încerc de aproape 2-3 săptămâni, dar în principiu nu-mi abandonez lucrările. Le întorc cu spatele, nu mă mai uit la ea o zi-două, fac altceva şi revin la primele impresii, la care se mai adaugă câte ceva. Contează foarte mult şi starea de spirit pe care o ai atunci când începi să pictezi.

– În pictură, cât de mult te poate influenţa locul de unde provii?

– M-am născut în Corabia, pe mal de Dunăre, şi am ajuns la Tulcea, tot pe mal de Dunăre. Cred că lucrurile acestea îşi pun amprenta asupra modului în care vezi anumite lucruri, adică spaţiul, întinderea care îţi creează  pe fondul tău interior o anumită percepţie asupra realităţii. Am trăit câţiva ani buni şi într-o zonă montană, la poalele Parângului, şi acolo stările erau de altă natură, chiar cu o anumită profunzime priveam realitatea. Şi preocupările oamenilor erau altele, concepţia lor, modul în care priveau natura era altul decât al celor care sunt născuţi la întindere de apă.

– Care sunt sursele de inspiraţie pentru tablourile dumneavoastră?

– Niciodată nu mi-am spus că trebui să pictez numai anumite lucruri, ci pur şi simplu, dacă am văzut un buchet de flori şi am simţit că mă atrag, le-am pictat. Totul ţine de starea de spirit pe care o ai şi să n-ai stări conflictuale, pentru că există motive, în sensul artistic vorbind, care pot fi transpuse în orice fel.

– De cât timp aveţi nevoie pentru a realiza o pictură?

– Depinde, este vorba şi de suprafaţă. O lucrare de dimensiuni mai mici o poţi rezolva mai repede. Nu timpul este cel mai important, la o lucrare poţi să stai şi două-trei luni de zile şi după acest timp poţi să nu mai ai acelaşi sentiment. Nu o stric, ci încerc alta pe aceeaşi idee sau o mai las şi revin ulterior la ea.

– Pictura este suficient de apreciată în România?

– Sunt oameni care merg efectiv pe modul în care s-au format şi cărora le place ceva, chiar dacă nu înţeleg, şi totuşi se duc din curiozitate să admire o lucrare. Şi sunt ceilalţi  care sunt creaţi în aşa fel încât iubesc arta.

– Se poate trăi din această meserie?

– Eu am fost un om aşezat pe principiile mele şi cred că se poate trăi. Depinde ce înţelege fiecare din modul de a trăi, unii trăiesc în opulenţă şi nu se simt bine. Rămân la ideea că dacă ai suflet în tine, poţi să trăieşti din artă.

– Unde vă putem găsi şi admira lucrările?

– O parte dintre lucrările pe care eu le-am expus sunt la Galeria Fondului Plastic, o parte dintre ele s-au mai vândut, altele au mai rămas.

– Aveţi tablouri scoase la vânzare? Care ar fi preţul unui tablou?

– Bineînţeles, Fondul Plastic din acest lucru trebuie să reziste. Aproape toate lucrările care se află acolo au o valoare financiară. De multă vreme eu nu am mai testat piaţa şi nu prea ştiu preţurile lucrărilor. În momentul în care introduci o lucrare, ori îi pui preţ de vânzare, ori nu. Preţul depinde de multă lucruri, ca orice marfă. Este vorba despre tehnica de lucru, de stilul pe care-l abordezi.

– Îmi puteţi spune care sunt planurile şi proiectele dumneavoastră de viitor?

– Având în vedere că m-am mutat în Bucureşti şi am devenit un capitalist, îmi doresc să duc aceeaşi viaţă de creator. Dacă o să ieşim din starea aceasta, doresc să mă pot deplasa să mai aduc la Fondul Plastic şi alte lucrări şi să mai particip la expoziţiile pe care o să le facem cu cei care au mai rămas în Uniunea Artiştilor Plastici de la Tulcea. Atunci când lucrezi, te gândeşti  şi la realizarea unei expoziţie personală, dar în situaţia de pandemie e greu. Important este să lucrezi şi să mai expui din când în când, pe unde există posibilitatea.

– Cum v-a influenţat pandemia cariera artistică?

– Personal nu mi se întâmplă ceva cu totul deosebit, din fericire nu am fost lovit de boală. Ca stare de spirit m-a afectat. E greu să  nu poţi să ieşi la o plimbare când simţi nevoia, să te duci la o expoziţie. Din punct de vedere afectiv, este o stare destul de neplăcută.

– Ce sfat aveţi pentru cei care doresc să facă o carieră din artă?

– Cei care vor să facă o carieră din artă, spre deosebire de alte profesii care nu presupun creaţie, nu au decât o singură şansă în a reuşi. Arta rămâne un supliciu pentru spirit, dacă eşti în stare să răspunzi la întrebări cărora nu poţi să le găseşti întotdeauna răspunsul. Prin artă poţi să găseşti foarte multe lucruri frumoase. Nu dau decât un singur sfat, să simt să facă acest lucru s-o facă, dacă nu, să îmbrăţişeze altceva.