„Pictura a fost şi este furtuna din viaţa mea, furtuna care mă duce de la o extremă la alta”
Claudia Pahom-Grigore a absolvit Facultatea de Arte Plastice şi Decorative, în cadrul Universităţii „Ovidius” din Constanţa şi în prezent este profesoară de arte plastice, la Liceul de Arte „George Georgescu” din Tulcea.
În vârstă de 39 de ani, Claudia Pahom-Grigore îşi doreşte să deschidă, pe viitor, o secţie de Design Vestimentar, în cadrul Liceului de Arte.
Pe parcursul anilor a participat în cadrul expoziţiilor de artă pe plan naţional, dar a avut şi nenumărate expoziţii de grup pe plan local. În anul 2012 a avut şi o expoziţie personală de pictură şi grafică, la sediul Comunităţii Ruşilor Lipoveni din Tulcea.
– Cum v-aţi descoperit vocaţia?
– Arta a fost întotdeauna lângă mine, probabil de când m-am născut. Au trecut ceva ani până să conştientizez că de fapt este stilul meu de viaţă. Din clasele primare am descoperit că îmi place să pictez, să desenez şi nimic nu mă făcea mai fericită decât să analizez natura şi să pictez transformând sau interpretând ceea ce văd.
– În pictură, cât de mult te poate influenţa locul de unde provii?
– Este important locul de provenienţă. Am crescut în Sarichioi până la vârsta de şase ani şi, deşi ne-am mutat în Tulcea, nu a existat week-end sau vacanţă petrecută în satul natal fără şevaletul meu. De aici se explică predilecţia pentru peisaje, pentru un univers domestic şi comod. Natura a fost şi va fi principala sursă de inspiraţie; pictez ceea ce-mi place în tuşe curajoase şi pete decorative mânuind dezinvolt culorile pentru a invita publicul să vadă universul dincolo de aparenţe.
– Îmi puteţi spune dacă aveţi tablouri scoase la vânzare? Dacă da, câte şi care ar fi preţul acestora?
– Da, am multe tablouri, am pierdut evidenţa, sute de tablouri! În afară de cele expuse în Galeria UAP, am o serie de tablouri mari donate Comunităţii Ruşilor-Lipoveni din Tulcea. Cât priveşte preţul celor scoase la vânzare, acesta oscilează între 400 şi 2000 lei.
Citiţi continuarea în paginile ziarului DELTA.