Alina Alexandra Creţu, sportiva Clubului Sportiv Municipal (CSM) Tulcea şi componentă a Centrului Olimpic de Box Feminin din Slatina, s-a clasat pe primul loc al podiumului şi a obţinut medalia de aur la Turneul Internaţional Golden Gloves, care s-a desfăşurat în Serbia, Belgrad, în perioada 16-21 februarie. Sportiva tulceancă, în vârstă de 16 ani, face parte din componenţa Centrului Olimpic de Box Feminin din Slatina şi este elevă a Liceului Teoretic „Ion Creangă” Tulcea.
„La acest turneu a participat şi delegaţia României, din ea făcând parte şi sportiva tulceancă Alina Alexandra Creţu, la categoria 69 kg, tineret. Pentru mine a fost o surpriză datorită palmaresului adversarei Alinei, care a obţinut o medalie de argint la Campionatele Europene de anul trecut. Conjunctura competiţie a făcut în aşa fel încât Alina să se înscrie la categoria de 69 kg, deci s-a luptat cu o sportivă mai titrată şi mai puternică fizic. Chiar dacă nu este categoria cu care urmează să se prezinte la următoarele competiţii, a făcut o surpriză câştigând finala înainte de limită, învingând-o pe sportiva din Serbia. Copilul acesta deosebit a trecut şi peste sărbători pentru a se pregăti pentru acest turneu”, ne-a declarat antrenorul secţiei de box, din cadrul CSM Danubiu Tulcea, Ştefan Simion.
Citiţi continuarea în paginile ziarului DELTA.