Daniel Geambazu PNL şi Victor Tarhon PMP, noii vicepreşedinţi ai Consiliului Judeţean Tulcea.
La circa cinci luni de la alegerile locale, Consiliul Judeţean (CJ) Tulcea şi-a definitivat structura de conducere, prin alegerea celor doi vicepreşedinţi, care vor face echipă cu preşedintele CJ, Horia Teodorescu. Daniel Geambazu, PNL, şi Victor Tarhon, PMP, au fost aleşi pentru funcţia de vicepreşedinte al CJ Tulcea, după mai multe încercări nereuşite ale consilierilor PNL şi PSD de a supune votului proiectul de hotărâre.
În cadrul şedinţei au fost propuşi patru consilieri pentru a ocupa funcţia de vicepreşedinte în cadrul CJ, Dumitru Mergeani – PSD, Ştefana Zibileanu – Pro România, Daniel Geambazu – PNL şi Victor Tarhon – PMP.
Toate cele 31 de voturi exprimate în mod secret au fost valabile, cei patru nominalizaţi obţinând: Dumitru Mergeani -15 voturi, Ştefana Zibileanu – 15 voturi, Daniel Geambazu -16 voturi şi Victor Tarhon – 16 voturi. Astfel, în urma votului, Daniel Geambazu şi Victor Tarhon sunt noii vicepreşedinţi ai instituţiei.
Majoritatea, fragilă, ce-i drept, deţinută în Consiliul Judeţean de PSD şi Pro România (cu 15 consilieri, în total, la care se adaugă votul preşedintelui Teodorescu) a fost înfrântă de minoritatea PNL şi PMP (cu un total de 15 consilieri).
În urma rezultatului, preşedintele CJ Horia Teodorescu a declarat: „Îi felicit pe cei care au reuşit în această luptă pe voturi şi îi aştept la treabă alături de mine în Consiliul Judeţean. Felicitări, înţelepciune şi colaborare în beneficiul judeţului Tulcea”.
La rândul său, vicepreşedintele CJ Daniel Geambazu a mulţumit consilierilor pentru votul acordat.
„Mulţumesc pentru votul de încredere! Îi voi reprezenta pe colegii mei, dar şi pe cetăţeni care au votat în 27 septembrie 2020 cu demnitate şi sinceritate”, a spus Daniel Geambazu.
Daniel Geambazu este de profesie economist şi antreprenor de mai bine de 14 ani.
Şi vicepreşedintele CJ Victor Tarhon a subliniat faptul că munca nu are culoare politică, ci doar stilul de muncă.
„Mulţumesc în primul rând electoratului care mi-a dat posibilitatea să ajung consilier judeţean, apoi celor care mi-au acordat suportul şi posibilitatea să vin din nou în prima linie a problemelor judeţului Tulcea. În opinia mea, munca nu are culoare politică, ci doar stilul de muncă şi sper să facem lucruri bune pentru cetăţenii judeţului Tulcea în următorii patru ani de zile”, a declarat Victor Tarhon.
Victor Tarhon a fost preşedinte al Consiliului Judeţean Tulcea în perioada 2008 – 2012.