Primăria Tulcea a început demersurile pentru proiectul privind amenajarea primului canal olimpic ecologic pentru kaiac-canoe din România, obiectivul fiind susţinut şi de ministrul Mediului Barna Tanczos.
„Alături de Asociaţia Ivan Patzaichin vor fi parteneri şi Ministerul Mediului, Ministerul Fondurilor Europene şi Ministerul Tineretului şi Sportului. Am înaintat în cadrul Programului Naţional de Redresare şi Rezilienţă o fişă comună cu canalul Ivan Patzaichin. Terenul unde urmează a se face investiţia aparţine Agenţiei Domeniilor Statului şi probabil vor urma nişte hotărâri de guvern care vor face transferul de proprietate. Vom purta discuţii în comun pentru a vedea cine va fi cel care implementa proiectul. Realizarea acestui obiectiv nu va fi doar pentru municipiul sau judeţul Tulcea, este unul internaţional care va fi de folos întregului glob. Pentru a se întâmpla acest deziderat am parcurs mici etape şi considerăm că am putea fi noi cei care vor implementa proiectul, urmând ca de gestiunea lui să se ocupe Comitetul Olimpic Român”, a declarat primarul Ştefan Ilie, în cadrul ultimei conferinţe de presă la care a fost prezent ministrul Mediului.
Barna Tanczos şi-a exprimat sprijinul pentru această investiţie.
„Este o chestiune destul de complexă în care vor fi implicate mai multe instituţii. L-am asigurat pe domnul primar de susţinerea mea totală. În calitate de senator am derulat şi derulez în continuare programe de iniţiere în sport pentru copii. Sunt un mare fan şi susţinător al sportului juvenil şi cred că România este codaşa Uniunii Europene la acest capitol”, a spus Tanczos.
În cadrul vizitei de lucru ministrul a mai analizat proiecte precum lacul Zaghen, cariera Bididia sau pădurea-parc din apropierea municipiului.
„Salut iniţiativele domnului primar, am analizat proiecte de anvergură în această dimineaţă, ceea ce înseamnă că administraţia municipiului Tulcea are viziune, gândeşte pe termen lung şi doreşte o dezvoltare durabilă a acestei zone extrem de valoroase în privinţa turismului, biodiversităţii şi ariilor naturale protejate. Proiectele pe care le-am analizat, începând cu lacul Zaghen, cariera Bididia sau pădurea-parc din apropierea municipiului, arată o aplecare serioasă asupra problemelor de mediu şi se suprapune cu viziunea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor. Susţin în totalitate transferul pădurii pentru realizarea unei zone de agrement, pentru protejarea mediului şi scoaterea acestor suprafeţe din exploatare forestieră şi transformarea lor în păduri-parc. Colaborarea cu ARBDD este extrem de importantă, iar Delta Dunării trebuie să fie într-o relaţie strânsă cu comunitatea şi să beneficieze de o exploatare durabilă, temeinică şi sănătoasă”, a transmis ministrul Barna Tanczos.
De asemenea, au mai fost atinse subiecte precum gestionarea deşeurilor din judeţ, construirea unor baze sportive pentru tineri şi înscrierea şcolilor din judeţ la programele pentru creşterea eficienţei energetice derulate de AFM.
Realizarea primului canal olimpic ecologic din România pentru kaiac-canoe a fost anunţată pentru prima dată în anul 2014, însă lipsa surselor de finanţare, schimbările de la nivel politic i-au obligat pe reprezentanţii Asociaţiei „Ivan Patzaichin-Mila 23” să reia de câteva ori demersurile pe lângă autorităţile naţionale în vederea sprijinirii acestei investiţii.