Primăria Tulcea lucrează la realizarea unor documente solicitate de autorităţile centrale în vederea conectării municipiului la drumul „Dobrogea Expres” – Brăila Pod – Constanţa.
Discuţii în acest sens au avut loc în luna martie între primarul Ştefan Ilie, reprezentanţii Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii şi cei ai Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere.
„Ni s-a solicitat o strategie a municipiului, nişte studii de circulaţie, un plan de mobilitate urbană. Cred că va mai avea loc şi o întâlnire de lucru pe tema investiţiei”, ne-a declarat viceprimarul George Şinghi.
Administraţia locală susţine realizarea unei centuri în faţa drumului expres, o modifica-re a drumului care se uneşte cu strada Barajului, dar şi mai multe bretele care să intre în oraş şi în jurul acestuia înspre Somova şi Agighiol.
Drumul „Dobrogea Expres” va face legătura între localităţile Constanţa – Babadag – Tulcea – Isaccea – Măcin – Brăila.
În luna ianuarie a avut loc o întâlnire de lucru în format online cu privire la proiectarea drumurilor expres Brăila (Jijila) – Tulcea (Cataloi) şi Constanţa – Tulcea. Întâlnirea a fost iniţiată de beneficiarul acestor investiţii, Compania Naţională de Administrare a In-frastructurii Rutiere, care are în derulare contractele pentru elaborarea studiilor de fezabilitate, respectiv a proiectului tehnic pentru cele două drumuri expres, fiind invitate autorităţile şi instituţiile teritoriale implicate în procesul de aprobare şi avizare a proiectelor.
În cadrul întâlnirii s-au prezentat variantele alternative de traseu ale drumurilor expres pentru a fi semnalate orice probleme sau constrângeri pe care proiectanţii Ingenieria Especializada Obra Civil e Industrial SA (pentru drum expres Tulcea – Cataloi) şi Asocierea Search Corporation SRL – Egis Romania SA (pentru drum expres Constanţa – Tulcea) trebuie să le aibă în vedere în faza de proiectare pentru alegerea alternativei optime de traseu.