Sportivii de la Clubul Sportiv Municipal (CSM) Danubiu Tulcea au obţinut 11 medalii în urma participării la Campionatul Naţional de Viteză Juniori II şi Cadeţi la Kaiac-Canoe, de la Bascov, weekend-ul trecut. Au fost obţinute cinci medalii de aur, patru de argint şi două de bronz. Nu mai puţin de 25 copii legitimaţi la CSM Danubiu Tulcea au participat la probele din cadrul competiţiei, aceştia având vârstele cu-prinse între 8-16 ani.

Astfel, la kaiac simplu două medalii de aur a fost obţinute de sportiva Bianca Irofei, la K1 200 m şi 500 m cadeţi.

Tot două medalii de aur au fost obţinute de Robert Irofei şi Rareş Geileanu la proba de canoe 2, la 200 şi 500 de metri cadeţi.

Cea de-a cincea medalie de aur a fost câştigată de Iulian Serghei şi Robert Gavrilă la proba de canoe 2, la 1000 m juniori II.

Gino Scarlat şi Dragoş Harlaşca au reuşit să aducă acasă două medalii de argint la proba de canoe 2, la 200 m şi 500 m cadeţi.

La simplu Iulian Serghei a reuşit să câştige şi medalia de argint la C1 1000 m juniori II. De asemenea, Vlad Chilug a venit tot pe a doua treaptă a podiumului în cadrul campionatului naţional, la proba C1 1000 m cadeţi.

Medalia de bronz a fost câştigată de Robert Gavrilă la proba C1 1000 m juniori II. Ultima medalie, tot de bronz, din cadrul competiţiei a fost obţinută de Denis Panica, Mihai Unguru, Mihai Pohilcă şi Răzvan Trofimov la proba de canoe 4, 500 m cadeţi.

„Mă şi bucur că am reconfirmat valoarea din primăvară. Mă aşteptam să obţinem medalii pentru că s-au prezentat foarte bine în primăvară, atunci au venit cu 10 medalii acasă. Acum suntem pe locul II în  clasamentul naţional, la doar două puncte de locul I, dar nu este o dezamăgire. Ca idee, copiii s-au prezentat ca până acum, adică  excepţional. Chiar şi cei care nu au luat medalii s-au prezentat exemplar. Au participat destul de mulţi copii noi. Avem o grupă tânără şi sperăm ca pe viitor să înmulţim medaliile. Noi ne antrenăm zilnic pentru competiţii. Vara avem kilometrii rulaţi pe apă, în asta constau antrenamentele, plus forţă şi alergare. Am avut sprijinul Consiliului Judeţean care ne-a ajutat atât în cadrul acestui campionat, dar şi în cantonamentul de vară. De asemenea, domnul director este mulţumit de rezultatele obţinute de sportivi”, ne-a declarat antrenoarea secţiei de kaiac-canoe din cadrul CSM Danubiu Tulcea, Nicoleta Tertiş.

Citiţi continuarea în paginile ziarului DELTA.