* Sâmbătă şi duminică, pe strada Unirii va fi instalat un pavilion în care va funcţiona un Studio de Casting
* Filmul produs de Primăria Municipiului Tulcea în parteneriat cu Art Focus International şi cu implicarea Asociaţiei Ivan Patzaichin îşi propune să promoveze diversitatea etnică şi multiculturalitatea specifică oraşului Tulcea
Tulcenii talentaţi sunt invitaţi de Zilele Municipiului, de către Primăria Tulcea, să ia partea la un casting în vederea producţiei unui film de promovare a oraşului. Pe strada Unirii, care va deveni pietonală în perioada 13 august, de la ora 16.00 – 16 august, până la ora 08.00, va fi instalat pavilionul în care va funcţiona Studioul de Casting.
Filmul de prezentare şi promovare este produs de Primăria Municipiului Tulcea în parteneriat cu Art Focus International şi cu implicarea Asociaţiei Ivan Patzaichin.
„Filmul îşi propune să promoveze diversitatea etnică şi multiculturalitatea specifică oraşului Tulcea. Autorii filmului caută fizionomii specifice zonei noastre pentru a reflecta diversitatea etnică”, a transmis Primăria Municipiului Tulcea.
De asemenea, de Zilele Municipiului, Primăria Tulcea a pregătit o serie de surprize cetăţenilor şi turiştilor, în perioada 13-15 august.
Astfel, în oferta Primăriei de Zilele Municipiului regăsim organizarea unui târg de creaţii de autor intitulat „Iarmaroc Design Fair”, a unui târg de meşteri populari, concerte şi un program artistic oferit de Ansamblul Artistic „Baladele Deltei”.
Cele trei locaţii unde tulcenii vor putea alege unde să sărbătorească Zilele Municipiului sunt: Casa Avramide, zona patinoarului de pe lacul Ciuperca şi Piaţa Civică. De asemenea, cei mici se vor putea bucura de tobogane gonflabile şi maşinuţe electrice în Orăşelul Copiilor.
La târgul de creaţii de autor intitulat „Iarmaroc Design Fair”, deschis publicului la Casa Avramide tot weekendul acesta, vor fi prezenţi 15 designeri din toată ţara cu diverse creaţii proprii: ceramică, bijuterii, articole vestimentare, împletituri, obiecte lucrate în lemn, lucrări de artă plastică, accesorii din piele. Aici, atmosfera va fi întreţinută de două sound-system-uri ce vor avea la dispoziţie o colecţie de muzică pe discuri de vinil (selecţie de muzică clasică şi ambientală), au informat organizatorii.
La concertele organizate în Piaţa Civică sâmbăta şi duminica aceasta de la ora 20.30, vor evolua Corina Sîrghi şi Taraful Jean Americanu, respectiv Nea Vasile şi Taraful de la Mârşa.
De asemenea, ansambluri de dansuri moderne şi populare din municipiu şi judeţ vor fi prezente în Piaţa Civică şi în zona patinoarului în acest weekend.