Beneficiarii de venit minim garantat şi pensionarii cu pensii sociale de 800 de lei vor fi primele categorii sociale afectate de explozia preţurilor la utilităţile publice. Cum aceste persoane nu au resursele financiare necesare pentru traiul zilnic, medicamente şi alte necesităţi, plata unor facturi mult mai mari va fi aproape imposibilă. În judeţul Tulcea sunt în plată peste 12.400 de beneficiari de ajutor social şi pensionari cu pensia minimă.
La sfârşitul lunii septembrie 2021, judeţul Tulcea avea un număr de 1.606 beneficiari de ajutor social, care au încasat în medie o sumă de circa 220 de lei.
Comuna Topolog înregistra în luna septembrie cei mai mulţi beneficiari de ajutor social, mai exact 115. De asemenea, comunele care au înregistrat cei mai mulţi beneficiari de venit minim garantat erau: Baia – 93, Ciucurova – 76, Ostrov – 63, Măcin – 61, Babadag – 57.
„Avem mulţi beneficiari de ajutor social pentru că şi populaţia este mare. Suntem departe de orice oraş unde şi-ar putea găsi locuri de muncă ca şi personal necalificat. Marea majoritate nu au studii şi calificări. Din cauza preţurilor care au crescut în ultima vreme le este categoric greu. Dacă AJOFM ar mai organiza nişte cursuri de calificare care să se adreseze şi lor, cred că lucrurile ar sta cu totul diferit. De exemplu, în ultima perioadă vreo patru persoane care au avut calificare în lucrări de drumuri prin zonă s-au angajat. Faţă de anul trecut, cred că numărul de beneficiari de ajutor social a mai scăzut. Sunt mulţi care sunt beneficiari de ajutor social din vremuri imemoriale. De asemenea, sunt persoane care au vârsta de pensionare, dar nu au vechime, persoane bolnave care nu pot presta munci în folosul comunităţii. Mulţi dintre ei s-au obişnuit cu situaţia actuală în care se află, iar singura motivare a lor pentru a începe să-şi caute de muncă ar fi oferta de cursuri de calificare. Legea spune că dacă refuză cursurile, timp de un an de zile nu mai pot primi ca familie acest ajutor. Totuşi, probabil aceste cursuri necesită şi un anumit nivel de studii, iar mulţi dintre beneficiari au rămas la studii primare”, ne-a declarat primarul comunei Topolog, Marian Laurenţiu Ciobanu.
Citiţi continuarea în paginile ziarului DELTA.