Circulaţia pe podul peste Dunăre va fi deschisă până la sfârşitul anului acesta, însă cu o singură conexiune, cea spre Măcin, urmând ca întregul proiect care cuprinde şi cele două drumuri de legătură să fie încheiat în 2023.

Vestea nu bucură foarte mult autorităţile din Măcin, deoarece traficul se va derula prin centrul oraşului, acolo unde sunt în desfăşurare lucrări de reabilitare drumuri şi infrastructură de apă şi canal. De altfel, nici lucrările privind varianta ocolitoare a oraşului nu au putut avansa din cauza birocraţiei, ceea ce nu permite preluarea traficului, spune primarul Gheorghe Văcaru.

„Breteaua se va descărca pe şoseaua Măcin-Smârdan. Tot ce înseamnă trafic va trece prin centrul oraşului. Abia aşteptăm traficul prin centrul oraşului, mai ales că noi suntem în reabilitare de drumuri şi infrastructură de apă şi canal”, ne-a declarat primarul oraşului Măcin, Gheorghe Văcaru.

Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului DELTA.