De săptămâna viitoare, Primăria Tulcea demarează o nouă etapă de licitaţie online pentru locurile de parcare rezidenţiale. În această etapă, se vor atribui locuri de parcare rămase libere către persoanele fizice sau juridice care nu au primit locuri în parcarea de reşedinţă aferentă acestora şi care se află în limita distanţei de 100 m, dar şi posesorilor celui de-al doilea autoturism care se află în limita distanţei de 100 m.
Conform datelor publicate pe site-ul Primăriei, la această dată, în municipiul Tulcea, sunt 3.652 de locuri de parcare ocupate şi 883 de locuri libere.
În perioada 22 februarie ora 16:30-1 martie ora 16:30 vor putea licita pentru un loc de parcare tulcenii care locuiesc în zona străzilor Mărăşeşti – Babadag (până la zona Coral Plaza Mall) – Mircea Vodă – coduri zonă: MA, MB, MC, MD, ME, MF, MG, HB.
În aceeaşi perioadă vor putea licita şi cetăţenii care locuiesc în zona strada Babadag – C5 – ANL Viticulturii – coduri zonă: BA, BD, BE, BG, BH, BI, BJ, BM, BO, BQ, BR, BS, BT, BU, BV.
De asemenea, procedura cuprinde zona Dallas – DA, DB, DC, DD, DE, DF şi zona Portului – PA, PB, PC, PD.
În intervalul 23 februarie, ora 16:30 – 2 martie ora 16:30, vor putea depune solicitări online tulcenii care locuiesc în zona Podgoriilor – POD A, POD B, POD C, POD D, POD E, POD F, POD G, zona E3 – Meduzei – E3A, E3B, E3C, E3D, E3E, E3F, E3G, E3H, E3I, E3J, E3K, E3L, E3M, E3N, E3O, E3Q, E3R, zona strada Izvor – zona ANL D şi zona străzii Spitalului – coduri zonă: SA, SB, ANL C.
Începând din data de 24 februarie, ora 16:30 şi până pe 3 martie, ora 16:30 vor putea licita cetăţenii din zona Vest – Alunişului – Spitalului – 1848 – coduri zonă: VA, VB, VC, VD, VE, VG, VH, VI, VJ, VK, VL, VM, VN, VO, VP, VR, VS, VT, VQ, VU, VW, SC, SD, SE, SF.
Depunerea solicitărilor şi desfăşurarea licitaţiilor se va face online pe site-ul https://parcari.primariatulcea.ro/ sau la Biroul Parcări din cadrul D.I.A.P Tulcea.
Preţul de pornire a licitaţiei este de 150 lei inclusiv TVA. Sub acest nivel nicio ofertă nu va putea fi acceptată. Pasul de licitaţie va fi de minim 10 lei.
Persoanele cu handicap grav/accentuat sau reprezentanţii lor legali, care dovedesc cu documente faptul că deţin în proprietate/utilizare un autoturism, au prioritate în atribuirea locurilor de parcare de reşedinţă şi pot depune documentele la Biroul Parcări din cadrul D.I.A.P Tulcea până marţi, 21 februarie.
Pentru a putea obţine un loc de parcare în zonele de reşedinţă prin oricare dintre cele două modalităţi de atribuire, solicitanţii nu trebuie să figureze cu datorii la bugetul local, cu excepţia situaţiilor în care acestea fac obiectul unor litigii, iar executarea a fost suspendată.