Programată iniţial pentru 30 noiembrie, inaugurarea iluminatului festiv de sărbători în municipiu va fi amânată până pe 6 decembrie din cauza viscolului. Primăria municipiului Tulcea a anunţat, luni seară, că iluminatul festiv de sărbători va fi inaugurat de Sfântul Nicolae, cu cinci zile mai târziu faţă de data anunţată săptămâna trecută, ca urmare a numeroaselor avarii în reţeaua de energie electrică.
„Remedierea acestor avarii este prioritară pentru siguranţa şi confortul locuitorilor şi, în acelaşi timp, indispensabilă pentru îndeplinirea condiţiilor tehnice de funcţionare optimă a iluminatului festiv. Astfel, ziua de Sfântul Nicolae ne va regăsi cu iluminatul public pus la punct, iar copiii vor avea un motiv în plus de bucurie odată cu aprinderea ornamentelor şi beculeţelor multicolore”, a precizat autoritatea locală.
Vestea bună este că totuşi Târgul de Crăciun din Piaţa Civică se va deschide mâine, 30 noiembrie. Perioada de funcţionare va fi şi în acest an mai mare de o lună, 30 noiembrie – 7 ianuarie 2024. Vor fi amplasate 22 de căsuţe, unde tulcenii se vor bucura de o diversitate mare de produse atât alimentare cât şi nealimentare, cadouri specifice sărbătorilor de iarnă, obiecte handmade şi suveniruri tradiţionale. Vor exista de asemenea zone special amenajate unde pot fi aduse donaţii pentru a susţine diferite acte de caritate.
În ceea ce priveşte programul artistic, autorităţile precizează faptul că nu este definitivat în totalitate, dar ne asigură că locuitorii se vor bucura şi anul acesta de multe surprize şi noutăţi care vor avea rolul de a aduce spiritul şi magia sărbătorilor de iarnă.