Societatea de Transport Public Tulcea oferă la cerere, gratuit, apă călătorilor la punctele anticaniculă din staţiile de autobuz de la Hotel Delta, Vest, Piaţa Neptun şi la sediul de pe strada Energiei nr.14. Este al doilea an în care Primăria Tulcea ia această decizie.
„Măsura aceasta a fost aplicată şi anul trecut în colaborare cu Primăria Municipiului Tulcea. Am discutat şi am zis că pe această perioadă de caniculă este bine să asigurăm populaţiei apă potabilă. Noi avem nişte dozatoare de apă şi pahare de plastic de unică folosinţă pe care le dăm cetăţenilor care solicită apă. Anul trecut am avut foarte multe solicitări, anul acesta au fost mai puţine, fiindcă nici nu a fost o perioadă caniculară foarte mare. Dorim să luăm în fiecare an această măsură şi să venim de câte ori este nevoie în sprijinul populaţie”, ne-a declarat Aurelian Udrea, directorul STP Tulcea.
Primăria municipiului Tulcea a transmis populaţiei şi un set de recomandări privind protecţia pe timpul caniculei.