Cel mai recent contract de execuţie pentru reabilitarea termică şi consolidarea blocului I2, de pe strada Isaccei, din municipiu a fost semnat la începutul acestei săptămâni de viceprimarul municipiului Tulcea, George Şinghi. Valoarea contractului este de peste 2,4 milioane de lei.
Contractul este finanţat prin PNRR, Componenta 5 – valul renovării, operaţiunea A1 – Renovare integrată a clădirilor rezidenţiale multifamiliale, iar blocul vizat (I2), ce se află pe str. Isaccei, se încadrează în clasa de risc seismic RsII, conform celor publicate de viceprimarul George Şinghi.
„Din punct de vedere structural, la data efectuării expertizelor tehnice şi a auditului energetic în anul 2022, blocul se încadrează în clasa de risc seismic RsII, sunt necorespunzător izolate, tâmplăria exterioară existentă este în stare necorespunzătoare şi neetanşă, instalaţiile electrice de iluminat sunt echipate cu corpuri de iluminat cu tuburi fluorescente, cu durată de viaţă redusă şi consum mare de energie. Faţada va fi similară cu cea a blocului P1, care se apropie de final şi care va fi de fapt tema tuturor blocurilor din zona Isaccei – Unirii”, a declarat viceprimarul municipiului Tulcea, George Şinghi .
Reabilitarea termică şi consolidarea blocului I2 din municipiu va începe cel mai probabil în săptămânile următoare.
„Nu a mai fost reabilitat acest bloc. Noi reabilităm blocuri care nu au mai avut intervenţii autorizate de la construirea lor. Probabil au mai avut loc intervenţii punctuale ale locatarilor. Aceasta este singura autorizaţie integrală a blocului şi pe lângă eficientizare energetică are şi componente de consolidare, deoarece blocul este în risc seismic. Cam toate blocurile din acea zonă, strada Isaccei şi zona Unirii, au nevoie de consolidări. Se fac consolidări pe zonele de subsoluri, de parter, la aticuri, deci intervenţiile sunt necesare şi binevenite pentru că asigură blocului încă 50 de ani de viaţă până la următoarea intervenţie. Vom da ordinul de începere probabil de săptămâna viitoare, iar constructorul se va organiza şi va începe cât de curând lucrările. Toate consolidările au un termen de 12 luni, dar sperăm să dureze mult mai puţin”, ne-a spus George Şinghi.
În prezent, Primăria municipiului Tulcea a obţinut finanţare pentru 83 de blocuri cu 3.290 de apartamente, aflându-se în diverse faze de proiectare sau execuţie, din care 14 blocuri cu 488 de apartamente sunt finalizate.
„Avem multe alte blocuri în pregătire sau în curs de licitaţie. Vor urma şi cele trei turnuri de pe strada Portului, de pe faleză. Urmează şi alte proiecte, unele cu consolidare, unele doar cu eficientizare energetică. Sperăm să reabilităm cât mai multe blocuri, atâta timp cât găsim fonduri disponibile, iar asociaţiile înţeleg şi îşi doresc lucrul acesta. Dacă o vor face, noi vom pregăti şi vom realiza aceste proiecte”, a adăugat viceprimarul.
Obiectivele proiectului constau în îmbunătăţirea capacităţii de izolare energetică a pereţilor exteriori ai clădirilor, eliminarea problemelor legate de gradul avansat de degradare al straturilor existente pe terasa necirculabilă şi a tâmplăriei exterioare şi îmbunătăţirea confortului termic în interiorul clădirii.
Intervenţiile propuse pentru obiectivul de investiţii Bloc I2 (Scara A şi B), Str. Isaccei, nr.7 sunt: lucrări de rezistenţă a clădirii: lucrări de consolidare a clădirii; lucrări de reabilitare termică a clădirii; lucrări de arhitectură: lucrări de reabilitare energetică a faţadei – parte opacă, lucrări de reabilitare termică a faţadei – parte vitrată (ferestre, tâmplărie balcoane şi logii, uşă acces casa scării). De asemenea, vor fi realizate şi alte tipuri de lucrări: glafuri, jgheaburi, burlane, grile de ventilaţie, remontare unităţi climatizare, lucrări de reabilitare termică a terasei necirculabile, lucrări de reabilitare termică a soclului, lucrări de desfaceri, lucrări aferente spaţiului comercial- plan parter, lucrări interioare după consolidarea spaţiului comercial din parter; lucrări de instalaţii electrice: lucrări de instalaţii electrice curenţi tari, sistem fotovoltaic; lucrări de instalaţii sanitare şi termice şi montaj utilaje şi echipamente tehnologice – staţie de încărcare autovehicule electrice.
Reabilitarea blocurilor, o necesitate
Pornind de la un incident concret, ce a avut loc luni, 22 iulie, când a fost semnalat pericolul desprinderii unei porţiuni din aticul unui bloc situat pe strada Mihail Kogălniceanu din municipiu, într-o zonă circulată, Primăria Tulcea a atras atenţia asupra necesităţii reabilitării blocurilor, în condiţiile în care beneficiile lucrărilor nu se limitează strict la proprietari.
Mai exact, luni după-amiază, au fost necesare intervenţia Direcţiei De Poliţie Locală Tulcea, care a îngrădit zona, deoarece câteva bucăţi de tencuială erau deja pe trotuar, şi a unui echipaj ISU Tulcea care a îndepărtat pericolul.
„În aceeaşi zi de luni a fost un incident în care o parte din atic s-a desprins şi a căzut pe trotuar. Este o atenţionare asupra faptului că aceste intervenţii sunt necesare. Cea mai mare parte a blocurilor din Tulcea au peste 40-50 de ani şi este normal să aibă nevoie de nişte consolidări. Deocamdată acest bloc nu este prins în proiect. Toate aceste proiecte pleacă de la voinţa şi solicitarea iniţială a locatarilor prin asociaţia de locatari de a face o solicitare pentru Primărie. Noi de 4 ani ne-am întâlnit cu toate asociaţiile de locatari, cu preşedinţii, şi le-am explicat în ce constau aceste proiecte, precum şi necesitatea acestora. I-am încurajat pe toţi preşedinţii de asociaţii să-i convingă şi pe locatarii blocului să aplice pentru aceste proiecte. Primul pas în realizarea fiecărui proiect se realizează prin voinţa şi solicitarea locatarilor”, ne-a spus viceprimarul municipiului Tulcea, George Şinghi.
Potrivit administraţiei locale, peste 100 de blocuri au fost expertizate începând cu anul 2020, iar pentru o mare parte s-au obţinut fonduri PNRR în scopul reabilitării.
Multe dintre aceste blocuri au intrat deja în etapa de lucru, precum şi o mare parte din şcolile şi liceele municipiului.
Şi primarul oraşului, Ştefan Ilie a subliniat importanţa reabilitării şi consolidării blocurilor, încurajându-i pe tulceni să se adreseze asociaţiilor, în cazul în care nu au depus hotărâri pentru astfel de lucrări, pentru a se implica cât mai repede în obţinerea fondurilor nerambursabile, deoarece sumele nu ajung pentru reabilitarea tuturor blocurilor din ţară şi se obţin prin competiţii şi evaluări de nivel european.