Proiectul Primăriei Tulcea de înfiinţare a parcului fotovoltaic din Dallas a fost întârziat de obţinerea avizelor, în zonă fiind numeroase vestigii care au necesitat diverse evaluări.
În decembrie 2022, consilierii municipali au votat un proiect de hotărâre privind aprobarea studiului de fezabilitate pentru construirea unui parc fotovoltaic pe un teren arabil situat între strada Taberei şi cartierul Dallas. Pe şase hectare se vor instala panouri fotovoltaice de circa 2,8 milioane euro. Parcul fotovoltaic va fi amplasat pe Taberei, în spatele blocurilor din strada Viitorului
„Este un proiect început de mult timp. Este un teren liber, neproductiv, neutilizat şi am considerat că ar fi o locaţie bună pentru amplasamentul unui parc fotovoltaic, mai ales că în proximitate sunt şi liniile Enel şi PPC la care ne putem racorda. Am demarat acest PUZ, însă proiectul a durat foarte mult, pentru că am fost condiţionaţi de anumite avize, mai ales cele de cultură. Zona Dallas, până în Zagăn, dispune de nişte vestigii numeroase şi au fost necesare diverse investigaţii pentru această zonă de cultură. Totodată avem şi alte proiecte care trec prin acest teren, precum un drum de legătură între şoseaua Dumitru Ivanov, adică din Şantierul Naval-Vard, care străbate această zonă. Se intersectează cu strada Taberei şi ajunge până în strada Forestierului, făcând astfel facilă o legătură între Şantierul Naval şi drumul naţional. Toate aceste proiecte au condus la nişte întârzieri şi schimbări de soluţie, însă ajungem în cele din urmă la final şi cu acest PUZ”, ne-a declarat viceprimarul municipiului Tulcea, George Şinghi.
Investiţia constă în realizarea a două capacităţi de producere a energiei electrice din sursă solară cu tehnologie fotovoltaică, cu o putere instalată de 1 MW/parc.
Primăria Tulcea are în intenţie realizarea unui parc industrial şi fotovoltaic în zona Vărărie Baltă şi strada Transformatorului.
„Acesta ar fi primul parc fotovoltaic din municipiu, însă avem în vedere şi altele. Astfel, avem în vedere un parc industrial şi unul fotovoltaic care să poată deservi întreaga reţea, nefiind foarte important să fie în proximitate. Se ia în considerarea zona Vărărie Baltă şi cea din proximitatea staţiei de transformare, a străzii Transformatorului. Finalizăm studiul de fezabilitate şi, bineînţeles, începem următoarea etapă. Lucrarea va dura, în funcţie de finanţare şi de derularea proiectelor, până la doi ani”, ne-a spus George Şinghi.