Trei tineri cu vârste cuprinse între 17 şi 22 de ani au fost răniţi, vineri dimineaţa, în urma unui accident rutier înregistrat în municipiul Tulcea, din cauza vitezei.
Autoturismul în care se aflau cei trei tineri era condus de o fată, în vârstă de 21 de ani, care nu a adaptat viteza, a pierdut controlul autoturismului şi a intrat în coliziune cu sensul giratoriu de pe strada Barajului, în zona magazinului Kaufland.
În urma evenimentului, toţi cei trei pasageri au fost răniţi, iar pentru unul dintre ei, tânăra şoferiţă, pompierii au intervenit pentru scoaterea din autoturism.
Cele trei persoane au fost transportate la spital.
„În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă”, a anunţat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Tulcea.
Tânăra şoferiţă a fost testată pentru alcool şi droguri, iar rezultatul a fost negativ.