Campion naţional la triatlon, Matei Neculai, legitimat la clubul Aqua Vita Delta Tulcea, se pregăteşte pentru Campionatul Mondial de Înot în Ape Îngheţate. Campionatul Mondial se va desfăşura în Italia, la Molveno, între 13 şi 19 ianuarie 2025.

Evenimentul va reuni un număr de 730 de sportivi din 47 de ţări, promiţând o competiţie de neuitat.

Născut pe data de 5 septembrie 2006, Matei are 18 ani şi este elev în clasa a XII-a la Colegiul Naţional ,,Spiru Haret” din municipiu, la profilul matematică-informatică. Este legitimat la clubul tulcean de înot încă de la vârsta de 6 ani, reuşind să adune în palmares peste 150 de medalii la competiţiile la care a participat.

Într-un interviu acordat Ziarului Delta, sportivul ne-a mărturisit că cea mai îndrăgită medalie obţinută de până acum a fost aurul şi titlul de campion la Campionatul Naţional de Triatlon.

Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului Delta.