Tulcenii cu domiciliul în municipiu îşi vor putea rezolva diversele solicitări către administraţie, cum ar fi certificate de urbanism, avize, adeverinţe, plăţi pentru buletin, paşaport, cât şi facturile la utilităţi într-un singur spaţiu. Acest mall al serviciilor publice va funcţiona în fostul Tribunal de pe strada Păcii, care urmează a fi reabilitat.
Primarul municipiului Tulcea, Ştefan Ilie, a semnat, vineri, contractul de execuţie a lucrărilor pentru reabilitarea fostului Tribunal de pe strada Păcii. Contractul are o valoare totală de 7.160.360,98 de lei fără TVA, iar lucrările vor fi realizate în următoarele 15 luni, finanţarea urmând să fie asigurată prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.
De asemenea, administraţia locală are în plan să decongestioneze traficul din zona fostului Tribunal, prin transformarea unor segmente de drum în sensuri unice în vederea configurării unui traseu de tip sens giratoriu care să înconjoare Piaţa şi Parcul Sfântu Gheorghe.
Potrivit primarului municipiului, Ştefan Ilie, în incinta fostului tribunal va fi înfiinţat un mall al serviciilor publice.
„Încă din mandatul trecut am promis tulcenilor că trebuie să realizăm un mall al serviciilor publice. Această investiţie nu înseamnă că vom crea o clădire pentru funcţionari, ci vom crea un serviciu mult mai eficient pentru cetăţeni. Îmi doresc ca în această nouă clădire, după ce va fi reabilitată, să funcţioneze în birouri digitalizate toate serviciile publice la care cetăţeanul apelează într-un an. De exemplu, dacă cineva vrea să obţină un certificat de urbanism, un aviz, o adeverinţă, să facă o plată pentru a-şi face un buletin sau un paşaport, să nu se mai ducă în cinci locuri în oraş, ci să existe în această clădire toate tipurile de servicii, cât mai digitalizate. Astfel, cetăţenii vor reuşi să găsească totul într-un singur spaţiu şi să plece de-acolo cu documentele de care aveau nevoie fără să mai traverseze oraşul în lung şi în lat. Aceasta este intenţia pe care o avem. Un mall al serviciilor publice nu este inventat de Ştefan Ilie sau de echipa lui Ştefan Ilie, el există de exemplu la Oradea de foarte mult timp. Deocamdată ne bucurăm că am obţinut finanţare şi să o reparăm întâi, apoi, şi în baza consultărilor publice cu cetăţenii, îi vom da cea mai bună destinaţie”, ne-a declarat primarul municipiului Tulcea, Ştefan Ilie.
Perioada de garanţie acordată lucrării este de 5 ani şi începe de la data semnării procesului verbal de recepţie la terminarea lucrărilor.
Piaţa Sfântu Gheorghe se va transforma într-un „sens giratoriu” pentru degajarea traficului din zonă
Începând de anul viitor, tulcenii nu vor mai fi nevoiţi să stea la cozi interminabile cu maşinile la intersecţia străzilor Dobrogeanu Gherea şi Păcii. Primăria Tulcea împreună cu Poliţia Rutieră vor să demareze un proiect prin care segmentele de drum ce înconjoară Piaţa şi Parcul Sfântu Gheorghe să devină sensuri unice, iar această zonă să devină un traseu de tip sens giratoriu.
„Se pune problema parcării în această zonă. Proiectul prevede şi amenajarea parcării din spate, dar ţinând cont de faptul că noi sistematizăm întreaga zonă, o să propun tulcenilor anul viitor, după ce va fi realizată şi strada Corneliu Gavrilov, ca întreaga zonă Piaţa Sfântul Gheorghe să reprezinte un sens giratoriu. Pentru a evita toată aglomeraţia maşinilor care se face în faţa Bisericii cu Ceas, lucrăm cu Poliţia Rutieră la transformarea zonei într-un sens giratoriu. De exemplu, sensul să fie dinspre piaţă către Biserica cu Ceas, pe strada Păcii, şi cei care vin dinspre Egreta nu vor mai merge pe porţiunea aceasta, spre Biserica cu Ceas drept înainte, vor face dreapta şi o vor lua pe Corneliu Gavrilov. Cei care coboară de pe Corneliu Gavrilov vor putea merge doar în dreapta şi apoi pe Păcii în stânga, în aşa fel încât cu două sensuri vom avea un spaţiu mult mai mare, mai larg, nu ne vor mai încurca parcările din Piaţa Nouă, fiindcă nu se vor mai duce pe două sensuri, ci într-un singur sens, ajungând la Tribunal. Acum este aglomerat fiindcă noi circulăm pe ambele sensuri. Când se vor plăti cum trebuie parcările în zonă, fiindcă plata înseamnă şi parcări goale, atunci cetăţeanul va veni, îşi va lăsa maşina jumătate de oră ca să-şi şi plătească o taxă, să achite şi să obţină şi o adeverinţă”, a precizat Ştefan Ilie.
Reabilitarea fostului Tribunal va fi realizată de Asocierea S.C. Euroest Plus Imobiliare S.R.L. & S.C. Troia Premium Construct S.R.L. în termen de 15 luni, iar lucrările vor începe imediat când timpul va permite.