Un camion încărcat cu produse de panificație a luat foc, ieri noapte, în apropiere de localitatea Cataloi. Incendiul a pornit de la cabina autocamionului care a ars în totalitate, pompierii militari reușind să stingă flăcările înainte ca acestea să se extindă și la remorcă. Șoferul camionului s-a autoevacuat până la sosirea pompierilor și nu a avut nevoie de îngrijiri medicale. La locul intervenției au fost direcționate două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.
,,La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta cu flacără deschisă și degajări de fum la cabina autocamionului”, a transmis Inspectoratul pentru Situații de Urgență Delta Tulcea într-un comunicat de presă.
Cauza probabilă a fost stabilită ca fiind un scurtcircuit electric.