Lucrările pentru construirea depoului şi a staţiei de capăt pentru noile autobuze se rea-lizează conform graficului, a transmis, ieri, primarul municipiului Tulcea, Ştefan Ilie. Prin această investiţie se vor instala şi reabilita 29 de staţii intermediare de călători, 20 staţii de încărcare lente şi 5 staţii de încărcare rapide, automate de bilete, şi nu numai.

În cele două puncte de lucru, sediul administrativ al societăţii Transport Public SA şi staţia de capăt de la marginea oraşului, se construiesc fundaţiile şi stâlpii de susţinere pentru garare, încărcare, mentenanţă, dispecerat, spălătorie, parcare, pentru autobuzele electrice. Potrivit edilului, constructorul este prezent la punctele de lucru din strada Babadag, ieşirea din oraş, şi Taberei – STP, cu echipe la capacitate maximă.

„Se construiesc fundaţiile şi stâlpii de susţinere pentru garare, încărcare, mentenanţă, dispecerat, spălătorie, parcare, pentru autobuzele electrice. Investiţia presupune şi achiziţia, instalarea şi reabilitarea a 29 de staţii intermediare de călători, 20 staţii de încărcare lente şi 5 staţii de încărcare rapide, automate bilete TVM e-ticketing, panouri de informare configurate cu locuri de stat jos, locuri pentru andocare biciclete, semaforizare, etc”, a transmis primarul municipiului Tulcea, Ştefan Ilie.

Valoarea totală a proiectului este de 7.760.000 euro fără TVA, iar în cadrul acestuia au fost recepţionate 20 de autobuze electrice, aflate în folosinţă, şi urmează să fie modernizate 29 din cele aproape 100 de staţii de aşteptare pentru călători.

Lucrările sunt executate de o asociere formată din S.C. Terra Construct S.R.L., S.C. Global Tech Xpert S.R.L. – S.C. Telelink, Services Romania S.R.L,., S.C. Urban Scope S.R.L. – S.C. Concept Structure S.R.L.