Şapte firme au câştigat licitaţia pentru înfiinţarea de ferme marine pentru creşterea peştilor şi a fructelor de mare în largul Mării Negre. Una dintre acestea este din Tulcea, iar pe lotul concesionat vor fi crescute midii. Midiile ajung la maturitate în aproximativ doi ani.

Este vorba despre Deltaica Seafood SRL, care va gestiona un perimetru cu o suprafaţă de 41.833 de metri pătraţi, cu o chirie de 21.000 lei /an, preţul licitaţiei pornind de la 20.079,84 lei. Compania este deţinută de soţii Daniela şi Daniel Buhai şi are produse certificate pe scheme de calitate europeană, precum scrumbia afumată de Dunăre, salata de icre de ştiucă de Tulcea, dar şi salata tradiţională cu icre de crap.

Dragoş Buhai, preşedintele Asociaţiei Ro-Pescador, ne-a spus că pe cele patru hectare concesionate în zona Gura Portiţei se vor creşte midii, care vor fi gata de cules de abia după un an şi jumătate sau doi. Momentan, investitorii tulceni  aşteaptă linia de finanţare pe proiecte europene pentru a da drumul la treabă.

„Lotul este deja concesionat şi are în jur de patru hectare, fiind în zona Gura Portiţei. Noi de abia am concesionat lotul, iar acum urmează să facem investiţia. După ce au fost puse pe parâme, midiilor le ia un an sau doi până sunt gata de cules. Acum aşteptăm linia de finanţare pe proiecte europene. Probabil din această primăvară vor fi valabile. Până cresc midiile la dimensiunea corectă este nevoie de circa doi ani. Noi am concesionat lotul pentru midii, iar restul investitorilor au făcut-o pentru păstrăv somonat sau diferite specii de peşti”, ne-a declarat preşedintele Asociaţiei Ro-Pescador, Dragoş Buhai.

Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului Delta.