Consilierii judeţeni au dezbătut în şedinţa ordinară, de luna trecută, problema staţiilor de autobuz inexistente pentru tulcenii care efectuează curse intrajudeţene.
Consilierului local PSD Petre Badea a propus ca şi comunele să pună la dispoziţie staţii adecvate pentru călători. De asemenea, doreşte ca transportatorii care fac aceste curse intrajudeţene să aibă acces şi la staţiile de autobuz din municipiu, astfel călătorii n-ar mai fi nevoiţi să coboare la autogară, iar pe urmă să mai străbată câţiva kilometri pentru a ajunge acasă.
„În comisie acest proiect a avut aviz favorabil, dar există câteva probleme pe care ar trebui să le rezolvăm. Una dintre ele ar fi ca şi comunele, în care aceşti transportatori îşi fac traseul, să pună la dispoziţie staţii adecvate pentru călători. Am primit din partea transportatorilor remarci că nu au aşa ceva. Ca exemplu, unul dintre oraşele în care este sesizată această problemă este Măcin. O altă problemă ar fi accesul transportatorilor la staţiile de autobuz din municipiu. Trebuie să le asigurăm un confort cetăţenilor ca să nu mai fie debarcaţi în autogară şi de acolo să fie nevoiţi să parcurgă câţiva kilometri pentru a ajunge acasă. De exemplu, pentru elevii care sunt la Liceul Agricol transportatorul ar putea să facă staţie în dreptul liceului şi nu la autogară, iar de acolo să meargă pe jos sau să ia alte mijloace de transport. Important este să ne pese de aceşti alegători, că sunt ai noştri”, a declarat Petre Badea.
Confortul cetăţenilor tulceni care efectuează aceste curse este foarte important, însă în judeţul Tulcea sunt multe trasee unde drumul nu este practicabil, ceea ce constituie o problemă prioritară.
„Mergem prea departe, ar însemna să le cerem primăriilor să se ocupe de staţii. Aveţi dreptate, trebuie să realizăm şi acest lucru, dar este problema autorităţilor locale. Referitor la transportul public, este un conflict foarte vechi. Pe programul nostru de transport rutier avem probleme cu autogările. Noi în multe localităţi n-avem autogări, vorbim de oraşe. Tulcea este un municipiu fericit care are o gară navală, CFR, dar şi una rutieră, aproximativ în acelaşi loc. Principala condiţie ca să-i ceri unui operator să facă aceste trasee este să ai un drum practicabil. Noi avem trei grupe de trasee, Sulina-Letea, Tulcea-Ceatalchioi, Plauru-Pardina-Chilia, iar în acest mandat cred că ar trebui să creăm întâi calea rutieră, pentru ca noi să avem pretenţia ca operatorii să vină şi să facă aceste trasee. Traseul Plauru-Pardina-Chilia ar trebui să ne preocupe. Operatorii din această cauză nu vin, cu toate că nevoia de a circula pe acest drum există. Avem foarte mulţi elevi din Chilia care vor să ajungă mult mai des la ei acasă, şi nu numai pe cale navală. În ceea ce priveşte Tulcea-Malcoci-Nufăru-Partizani, aici iar suntem de râsul curcilor. Colegii noştri care se ocupă de drumuri ar trebui să găsească o formulă în următoarea perioadă pentru a putea să realizăm acest drum, această porţiune, pentru că nevoia de mobilitate există în această zonă. Trebuie să pregătim noi, Consiliul Judeţean, calea rutieră mai întâi şi după aceea să ne gândim la staţii şi autogări”, spune consilierul PNL Nicolae Chichi.
Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului Delta.