Luptătorul Iulian Iacoblev, legitimat la Clubul Sakura Dojo Tulcea, antrenor Ovidiu Marius Tîrlogeanu, se află în topul celor mai buni sportivi tulceni care au obţinut rezultate deosebite în competiţiile de anul trecut. La sfârşitul lunii aprilie a fost organizată cea de-a treia ediţie a Galei Sportului Tulcean, un eveniment dedicat sportivilor care au obţinut rezultate deosebite la competiţiile sportive naţionale şi internaţionale şi a antrenorilor principali care au contribuit la realizarea acestor performanţe, Iulian Iacoblev fiind unul dintre sportivii premiaţi. Iulian a reuşit anul trecut să obţină două medalii de aur şi o medalie de argint la Campionatul Mondial Pangration Timişoara, în probele de Agon Imiepafis, Pyx Lax şi Kato Pangration, la categoria seniori, 105 kg. De asemenea, Iulian a obţinut trei medalii de aur la UWSKF World Cup Budapest, în probele de Viadal, Gi Submission şi No Gi Submission, la categoria seniori, 100 kg.

Iulian Iacoblev are 37 de ani, s-a născut în Tulcea pe data de 26 iulie 1987 şi a absolvit Şcoala Profesională de Ospătari.

Într-un interviu acordat Ziarului „Delta”, Iulian Iacoblev ne-a mărturisit că modelele sale în cariera sportivă sunt luptătorii Daniel Ghiţă şi Badr Hari.

„Mentalul este esenţial. Fără o minte puternică, este greu să depăşeşti momentele dificile sau presiunea competiţiilor. Este o parte la fel de importantă ca pregătirea fizică” ne-a spus Iulian.

Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului Delta.