Începând de joi, 26 iunie, valoarea amenzilor aplicabile în Deltă a scăzut pentru nerespectarea legislaţiei privind protecţia mediului. Se întâmplă pentru că demersul Asociaţiei Pescarilor Recreativi/Sportivi împotriva ARBDD prin care reprezentanţii pescarilor sportivi au cerut anularea majorării amenzilor aplicate din anul 2022 şi-a atins scopul.
Mai precis, Asociaţia Pescarilor Recreativi-Sportivi.RO (APRS.RO) a acţionat în judecată Guvernul României pentru anularea HG.1194/2022, care actualiza nelegal amenzile prevăzute în Legea nr. 82/1993 a Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, motivând subiectivitatea adoptării noilor cuantumuri ale sancţiunilor în lipsa unui criteriu clar de actualizare, respectiv rata inflaţiei sau altul asemănător.
Drept urmare, Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD) a anunţat, joi, într-un comunicat de presă, că va începe demersurile pentru promovarea unei iniţiative legislative prin care cuantumurile amenzilor aplicate în Rezervaţie pentru nerespectarea legislaţiei de mediu să rămână la acelaşi nivel cu cele din alte arii naturale protejate din România.
„ARBDD va convoca Consiliul Consultativ de Administrare al RBDD şi va efectua demersurile pentru promovarea unei iniţiative legislative prin care cuantumurile sancţiunilor contravenţionale prevăzute la art. 13 din Legea nr. 82/1993, să fie actualizate conform prevederilor aliniatului 4 din articolul mai sus menţionat”, se specifică în comunicatul menţionat.
Într-un comunicat de presă, APRS. RO anunţă că a câştigat la instanţa supremă.
„Această decizie nu este doar o anulare a unor amenzi abuzive, ci şi o recunoaştere a luptei noastre pentru normalitate, transparenţă şi respectarea legii. De asemenea, pot face precizarea că începând de azi, toţi cei care au primit sancţiuni pe noile amenzi, persoane fizice sau juridice, se pot adresa instanţelor cu acţiuni în anulare”, a declarat preşedintele APRS.RO, Ovidiu Ghionu.
Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului Delta.