Organigrama Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Tulcea prevede şase posturi de medic, însă doar două sunt ocupate, de managerul SAJ Tulcea, dr. Oana Ciulache, şi directorul medical SAJ Tulcea, dr. Radu Nicolae Sicinschi, dar cei doi nu sunt operativi.
Potrivit managerului SAJ Tulcea, dr. Oana Ciulache, un singur medic este disponibil pe ambulanţă, acesta având un contract de colaborare.
„Având un singur medic angajat pe aceste posturi, el trece automat la program de şapte ore pe zi, fiindcă aşa este în contractul nostru de muncă. Deci noi timp de şapte ore pe zi, de luni până vineri, avem medic. Sâmbăta şi duminica este disponibil numai dacă doreşte să facă gărzi. Numărul de gărzi este în funcţie de dorinţa medicului, nu putem obliga pe absolut nimeni să facă câte gărzi am considera noi că este necesar”, ne-a declarat dr. Oana Ciulache.
Luna trecută a fost organizat un concurs pentru ocuparea posturilor de medic pe ambulanţă disponibile în cadrul SAJ Tulcea, dar nimeni nu s-a înscris. Dr. Oana Ciulache spune că au fost trimise şi solicitări către medici din alte oraşe pentru a veni să lucreze la Tulcea, dar aceştia au refuzat oferta fiindcă nu le este decontat sau asigurat transportul.
„Am organizat un concurs în luna iunie şi nu s-a prezentat nimeni, nu a depus nimeni niciun fel de dosar. Noi am solicitat unor medici din alte oraşe să vină să lucreze la noi, ei şi-au arătat disponibilitatea de a ne ajuta, dar cu condiţia să le asigurăm sau să le decontăm transportul. Din punct de vedere legislativ, noi nu putem îndeplini această solicitare fiindcă nu avem posibilităţi financiare în bază legală, bugetul îl primim de la Ministerul Sănătăţii”, a explicat dr. Oana Ciulache.
Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului Delta.