Deputatul de Tulcea Cosmin Andrei consideră că realizarea unei noi conexiuni peste Dunăre între Călăraşi şi Silistra este un obiectiv strategic.

„Construirea unui pod peste Dunăre între Călăraşi şi Silistra este un obiectiv strategic, care poate aduce beneficii majore atât pentru România, cât şi pentru Bulgaria. Acest proiect nu înseamnă doar infrastructură, ci şi o legătură economică, socială şi culturală solidă între două comunităţi care împărtăşesc valori şi interese comune”, a declarat deputatul.

Parlamentarul tulcean a subliniat faptul că: „Un astfel de obiectiv ar contribui la dezvoltarea comerţului, turismului şi mobilităţii transfrontaliere, reducând în acelaşi timp presiunea asupra altor puncte de trecere a Dunării. Este important să existe un plan concret, cu termene clare şi surse de finanţare bine stabilite, pentru a transforma acest proiect din idee în realitate.”

Deputatul Cosmin Andrei a salutat iniţiativa autorităţilor locale din Călăraşi şi Silistra: „Consider că este necesară o implicare fermă din partea guvernelor de la Bucureşti şi Sofia. Cooperarea bilaterală trebuie consolidată prin demersuri diplomatice şi prin atragerea fondurilor europene dedicate infrastructurii transfrontaliere.”

„Voi susţine toate iniţiativele care pot accelera demararea proiectelor de infrastructură deoarece prin astfel de acţiuni putem transforma regiunea într-un pol de dezvoltare şi cooperare în zona Dunării de Jos, cu efecte pozitive pe termen lung pentru ambele ţări”, a adăugat parlamentarul Cosmin  Andrei.

Comunicat de presă