Începând de săptămâna viitoare, Primăria municipiului Tulcea, prin Direcţia de Asistenţă şi Protecţie Socială (DAPS), va începe distribuirea primelor tichete sociale acordate în cadrul programului „Cald în casă”. Potrivit directorului DAPS Tulcea, Ştefana Zibileanu, până miercurea trecută fuseseră depuse 308 cereri şi realizate 146 de anchete sociale.

Deocamdată au fost emise şi 91 de dispoziţii, 69 de beneficiari urmând să primească suma de 7.000 lei, 19 beneficiari – 4.000 lei, iar 3 beneficiari – 2.000 lei.

Aceste tichete pot fi folosite pentru achiziţionarea de centrale termice, radiatoare sau alte soluţii individuale de încălzire. Măsura vizează în mod direct persoanele vulnerabile, ale căror venituri nu le permit achiziţii consistente pentru sezonul rece.

Persoanele care şi-au achiziţionat deja centrale vor putea primi tichete retroactiv, dacă se încadrează în criteriile de eligibilitate.

Primele tichete vor ajunge la beneficiari în perioada 25-30 august.

Programul „Cald în casă”

Programul „Cald în casă” a fost implementat ca o soluţie de sprijin în contextul închiderii sistemului centralizat de termoficare, considerat ineficient şi nejustificat din punct de vedere economic. Prin acordarea de tichete sociale, Primăria sprijină persoanele singure şi familiile care îndeplinesc condiţiile de eligibilitate stabilite de Consiliul Local.

Ajutorul financiar poate fi solicitat de cetăţenii care îndeplinesc o serie de criterii. Aici se încadrează familiile şi persoanele singure care au utilizat serviciile societăţii Energoterm în sezonul rece noiembrie 2024 – martie 2025 şi care erau branşate la sistemul centralizat la sfârşitul lunii aprilie. Locuinţa nu trebuie să figureze cu datorii înregistrate la energie termică şi apă caldă menajeră la societatea Energoterm. Mai mult, familiile şi persoanele singure nu trebuie să deţină bunuri ce conduc la excluderea acordării venitului minim de incluziune. Este vorba despre alte locuinţe în afara celei de domiciliu, precum şi terenuri aflate în intravilan cu suprafaţa de peste 1.200 mp în zona urbană şi 2.500 mp în zona rurală. De asemenea, nici deţinătorii de anumite bunuri mobile nu vor putea beneficia de ajutoare. Aici sunt incluse persoanele care deţin mai mult de un vehicul cu o vechime mai mare de zece ani, un autovehicul cu o vechime mai mică de zece ani cu excepţia celor utilizate pentru persoanele cu dizabilităţi, şalupe, bărci cu motor, iahturi sau alte tipuri de ambarcaţiuni cu excepţia celor necesare pentru transport în cazul în care persoanele locuiesc în aria Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării”. De asemenea, ajutorul nu va fi acordat dacă cel puţin unul dintre membrii familiei deţine conturi sau depozite bancare a căror sumă este de trei ori mai mare faţă de valoarea câştigului salarial mediu brut prevăzut de Legea asigurărilor sociale de stat.

Astfel, pentru familii, ajutorul se acordă în funcţie de venitul net pe membru de familie după cum urmează: în valoare de 7.000 lei pentru familiile al căror venit net/membru de familie este de până la 1.386 lei, în valoare de 4.000 lei pentru familiile al căror venit net/membru de familie este de până la 1.500 lei şi în valoare de 2.000 lei pentru familiile al căror venit net/membru de familie este de până la 2.000 lei. Pentru persoanele singure, ajutorul se acordă în funcţie de venitul net după cum urmează: în valoare de 7.000 lei pentru persoanele singure al căror venit este de până la 2.053 lei, în valoare de 4.000 lei pentru persoanele singure al căror venit este de până la 3.500 lei şi în valoare de 2.000 lei pentru persoanele singure al căror venit este de până la 4.000 lei.

Tulcenii pot să depună în continuare cereri pentru a beneficia de acest ajutor, neexistând un termen limită.