În perioada 1 iulie – 30 septembrie a.c., Asociaţia Centrul European pentru Diversitate implementează proiectul „Paşi Mici pentru Impact Mare” (Small Steps 4 Big Impact), în cadrul programului KAMALE – Schema de Subgranting pentru Acţiuni ale Tinerilor privind Schimbările Climatice în judeţul Tulcea, gestionat în România de Asociaţia #Novapolis – Centrul de Analize şi Iniţiative pentru Dezvoltare în parteneriat cu Primăria Municipiului Tulcea, activitate a proiectului SUBLIME – ODD-urile unesc comunităţile de frontieră ca Lideri ai Incluziunii, Mobilizării şi Capacitării, contract nr. NDICI CHALLENGE/2023/448-265, co-finanţat de Uniunea Europeană prin programul DEAR Development Education and Awareness Raising.
Proiectul are ca obiectiv general atenuarea efectelor negative ale schimbărilor climatice la nivelul municipiului şi judeţului Tulcea. Obiectivul specific este creşterea gradului de conştientizare a cel puţin 250 de tineri din Tulcea cu privire la efectele negative ale schimbărilor climatice prin acţiuni de informare, organizarea de ateliere şi concursuri, schimb de bune practici şi elaborarea unui ghid de bune practici.
Pentru a atinge obiectivul proiectului, organizaţia noastră a încheiat un acord de parteneriat cu Liceul Teoretic „Ion Creangă” din municipiul Tulcea şi Liceul Teoretic „Jean Bart” Sulina.
Alegerea unui grup ţintă din două unităţi administrative teritoriale tulcene a urmărit crearea de coeziune la nivelul tinerei gene-raţii, combaterea obstacolului geografic dintre Tulcea şi Sulina, stimularea colaborării şi a schimbului de bune practici.
În prima săptămână a anului şcolar 2025-2026 în cele două unităţi de învăţământ a fost lansat un concurs de idei având drept temă identificarea de măsuri practice de protecţie a mediului şi gestionare durabilă a resurselor în gospodărie şi comunitate.
Mobilizarea extraordinară a elevilor şi cadrelor didactice a avut drept rezultat realizarea, în doar o săptămână, a 18 proiecte (14 din Tulcea şi 4 din Sulina).
Jurizarea a fost realizată de 2 grupuri de iniţiativă locale, formate exclusiv din tineri, care au selectat cele 4 echipe câştigătoare – 2 din Tulcea şi 2 din Sulina.
Toate cele 18 proiecte vor fi incluse în ghidul de bună practică „Cartea Verde a Tinerilor”, ce va fi diseminat în limbile română şi engleză, în format electronic.
În aplicarea principiilor dezvoltării durabile, în cadrul proiectului nu au fost realizate materiale tipărite iar kit-urile personalizate ce vor fi oferite ca premii câştigătorilor, includ obiecte utile, unele realizate din materiale reciclate.
Vineri, 26 septembrie, la Primăria municipiului Tulcea, va avea loc premierea câştigătorilor de la Liceul Teoretic „Ion Creangă”, iar duminică, 28 septembrie, va avea loc premierea elevilor sulineni, în incinta Liceului Teoretic „Jean Bart”.