Sofia Chiriac şi Florenţiu Constantin, cei mai noi membri ai CJ Tulcea
Ambii democrat-liberali au depus jurământul în cadrul şedinţei ordinare de ieri
Aşa cum vă anunţam, şedinţa ordinară de ieri a Consiliului Judeţean (CJ) Tulcea a consfinţit înlocuirea celor doi aleşi ai PDL, Victor Tarhon şi Ionel Stan, care au demisionat din forul decizional la finele lunii trecute. Conform deciziei pe care au luat-o democrat-liberalii tulceni, demisionarii au fost înlocuiţi de Florenţiu Constantin şi Sofia Chiriac. În urma validării mandatelor celor doi de către noii lor colegi, ambii au depus jurământul, astfel că şi-au putut lua în primire locurile la masa de plen.
Totodată, Florenţiu Constantin, directorul Direcţiei de Întreţinere şi Administrare a Patrimoniului Tulcea, a fost desemnat drept membru al Comisiei pentru organizarea şi dezvoltarea urbanistică, realizarea lucrărilor publice, servicii publice, protecţia mediului înconjurător, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură. Colega sa de partid, în schimb, va activa în Comisia pentru administraţie publică locală, juridică, ordine publică, apărarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor.