Excelenţa Sa Ihor Prokopchuk, Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Ucrainei în România, a fost prezent vineri la Consiliul Judeţean Tulcea, iar în cadrul întâlnirii oficialul a vorbit despre cooperarea interregională şi sprijinirea proiectelor pentru reconstrucţia Ucrainei.
„Ultima dată am fost la Tulcea în urmă cu doi ani, perioadă în care în România au avut loc alegeri pentru administraţia locală şi centrală şi, cu această ocazie, ne exprimăm bucuria şi vă felicităm pentru că aţi fost ales încă o dată, fapt care demonstrează că aveţi o mare susţinere din partea cetăţenilor judeţului Tulcea. De multă vreme mi-am dorit să revizitez Tulcea şi sunt foarte bucuros că am reuşit astăzi acest lucru, cu prilejul unui eveniment organizat de comunitatea ucrainenilor. Relaţiile noastre bilaterale sunt foarte bune şi se dezvoltă la toate nivelurile, începând cu Preşedinţia, Guvernul, Parlamentul şi continuând la nivel local. Dacă privim ultima perioadă, vedem cât de mult ne-a apropiat situaţia tragică din Ucraina, cum s-au apropiat cele două ţări, cât de mult s-au dezvoltat relaţiile noastre şi cât de mult putem realiza împreună în viitor. Sperăm ca într-un viitor cât mai apropiat să organizăm o nouă şedinţă comună la nivel guvernamental, în cadrul căreia să abordăm teme precum relaţiile şi proiectele transfrontaliere, dezvoltarea infrastructurii de frontieră şi dezvoltarea de noi proiecte economice. De asemenea, trebuie menţionat că, la nivel regional, interesul nostru priveşte nu numai cooperarea interregională ci şi sprijinirea proiectelor pentru reconstrucţia Ucrainei”, a transmis E.S. Ihor Prokopchuk.
De asemenea, preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea, Horia Teodorescu, a vorbit despre parteneriatul dintre judeţul Tulcea şi regiuni din Ucraina, dar şi despre prietenia dintre cele două popoare.
„Relaţiile dintre România şi Ucraina s-au apropiat mult mai mult în ultimii ani. Aşa cum bine ştiţi, relaţiile dintre Tulcea şi partea de sud a Ucrainei, Odessa, au început în 2008, printr-un Acord de cooperare, iar acest acord a fost întărit în anul 2017. Relaţiile cu Izmail şi Odessa au fost unele excepţional de bune, iar acest lucru s-a dezvoltat şi datorită unui parteneriat sincer pe care noi l-am avut cu primăria Ismail şi personal cu primarul Abramchenko. Au fost schimburi culturale, am avut proiecte transfrontaliere pe diferite perioade de finanţare, care s-au raportat la domeniul sănătăţii şi nu numai”, a transmis preşedintele Teodorescu.
Şeful administraţiei judeţene a vorbit şi despre HUB-ul umanitar realizat imediat după declanşarea conflictului armat, inclusiv despre susţinerea tulcenilor faţă de refugiaţii care au ajuns în ţara noastră. Mai mult, domnia sa a vorbit despre faptul că judeţul Tulcea a fost unii din susţinătorii trecerii Ro-Ro de la Isaccea.
„Excelenţa Voastră, noi, tulcenii, sperăm ca acest conflict nedrept să se încheie cu păstrarea integralităţii Ucrainei şi pe mai departe, credem că respectul pe care ni-l purtăm unii altora trebuie consolidat şi relaţia de bună vecinătate să dăinuie”, a mai transmis Horia Teodorescu.
La rândul său, prefectul Alexandru Dan Munteanu a vorbit despre cooperarea cu Ucraina, acesta precizând că Instituţia Prefectului – Judeţul Tulcea poate facilita accesul la informaţiile necesare partenerilor ucraineni în problematici ce ţin de refugiaţii ucraineni, precum numărul elevilor ucraineni înscrişi la unităţile şcolare din judeţul nostru şi alte statistici necesare autorităţilor din statul vecin, precizând că instituţia pe care o reprezintă este deschisă la orice colaborare în acest sens.
„Judeţul Tulcea este martorul direct al războiului şi permiteţi-mi să reiterez sus-ţinerea noastră pentru independenţa şi integritatea Ucrainei”, a transmis prefectul Alexandru Dan Munteanu.
În discursul său, deputatul Mirela Furtună a vorbit despre tot ceea ce a realizat statul nostru pentru a sprijini partenerii ucraineni şi a reiterat faptul că România va susţine permanent parcursul european al Ucrainei.
„Aş vrea să insist asupra faptului că judeţul Tulcea, prin poziţia sa la confluenţa Dunării şi a Mării Negre, reprezintă un punct geostrategic esenţial într-un context regional marcat de războiul din Ucraina, şi de aceea importanţa regiunii Dunării şi a Mării Negre trebuie să se afle permanent pe agenda Uniunii Europene, întrucât apărarea flancului estic nu este o problemă doar a României, ci o prioritate europeană continuă. În acelaşi timp, România poate şi trebuie să fie un element cheie în procesul de reconstrucţie a Ucrainei, alături de celelalte state partenere, pentru că viitorul Ucrainei este unul european, iar România va rămâne un susţinător activ al acestei perspective”, a spus deputatul Mirela Furtună.
De asemenea, domnia sa a făcut un apel la autorităţile naţionale şi regionale din Ucraina în ceea ce priveşte măsurile luate pentru păstrarea identităţii culturale şi a limbii române în cadrul comunităţilor de etnici români din Ucraina.
La şedinţă au mai participat şi vicepreşedinţii Consiliului Judeţean Tulcea, Lavinia Vizauer şi Iancu Naciadis, vicepreşedintele Comisiei pentru Afaceri Europene din Parlamentul României şi Dan Chiriac, consilier al primarului municipiului Tulcea.


