La Tulcea se pregăteşte o nouă ediţie a Galei Voluntarilor Tulceni 2025, un eveniment dedicat celor care, pe parcursul anului, au contribuit prin acţiuni voluntare la binele comunităţii.
Manifestarea va avea loc vineri, 5 decembrie, de la ora 17:00, în sala Teatrului „Jean Bart” Tulcea. Gala este structurată în două momente importante. În prima parte, vor fi acordate diplomele de „Voluntarul anului” unui număr de 150 de persoane, atât tineri, cât şi adulţi, ca formă de apreciere pentru implicarea lor în proiecte şi iniţiative civice. A doua parte a evenimentului va fi dedicată socializării, în cadrul unui bufet oferit la final, unde fiecare premiat va primi un cadou simbolic din partea organizatorilor şi a finanţatorului.
Evenimentul este organizat de Fundaţia Judeţeană pentru Tineret (FJT) Tulcea, în cadrul proiectului „Gala Voluntarilor 2025, Tulcea”, şi este cofinanţat de Primăria Tulcea.
Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului Delta.


