Problemele din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Tulcea, de la timpii mari de aşteptare la deficitul de personal medical, nu au trecut neobservate în şedinţa Consiliului Judeţean Tulcea, de luna trecută, când consilierii au discutat măsuri pentru susţinerea personalului şi îmbunătăţirea serviciilor medicale.
Marius Tudorie, consilierul judeţean AUR, a criticat situaţia din Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) şi din Secţia de Pediatrie a Spitalului Judeţean Tulcea, afirmând că timpii de aşteptare pentru pacienţi ajung, în medie, între şase şi opt ore, iar în unele cazuri persoanele din Delta Dunării au aşteptat până la 24 de ore pentru a fi preluate de personal unităţii medicale. De asemenea, consilierul Tudorie a subliniat că pacienţii care solicită consultaţii pediatrice în afara orelor de program, în weekend sau când sunt sărbători legale, sunt adesea redirecţionaţi către spitale din Constanţa sau Galaţi.
„Observ că există intenţia de a veni în întâmpinarea cadrelor medicale cu tot felul de ajutoare sau bonificaţii, cu scopul de a satisface nevoile sau pretenţiile dumnealor. În acelaşi timp, constat că cetăţeanul nu beneficiază în mod corect de anumite soluţii, cel puţin în ceea ce priveşte UPU. Şi când zic UPU, mă refer la timpii de aşteptare, care, în medie, sunt între şase şi opt ore. Nu mă refer la cazurile de urgenţă cu cod roşu. Şi ştiu şi eu un caz de aşteptare a cuiva care a venit din Deltă, care a aşteptat în jur de 24 de ore ca să fie primit la UPU. Al doilea subpunct se referă la zona de pediatrie, tot pe urgenţă, la care, deşi ştiu că se fac eforturi de ani de zile să se rezolve situaţia, în afara orelor de program 8:00-16:00 se întâmpină aceleaşi dificultăţi în a avea consultaţii pentru copii de către un medic pediatru. Toţi cei care vin în afara orelor de program, sau în weekend-uri, sau când sunt sărbători legale – că asta este situaţia – sunt trimişi la internare către Constanţa, Galaţi sau alte direcţii”, a declarat consilierul judeţean AUR, Marius Tudorie.
De asemenea, consilierul judeţean a întrebat conducerea spitalului dacă are o strategie de management pentru creşterea capacităţii de preluare a urgenţelor, inclusiv pe partea de pediatrie.
Medicul coordonator al UPU-SMURD Tulcea, dr. Oana Bratu, a explicat că timpii mari de aşteptare sunt în principal determinaţi de deficitul de personal. Ea a precizat că la 4.000 de prezentări pe lună unitatea dispune de doar doi medici pe tură, în condiţiile în care ar fi necesari patru medici. În prezent, Urgenţa funcţionează cu 22 de medici, dintre care trei pediatri, ceea ce asigură aproximativ 70% din programul de pediatrie.
„Timpii de aşteptare au scăzut comparativ cu anul trecut, la noi, la Urgenţă. În continuare, într-adevăr, pacienţii nu sunt preluaţi rapid, deoarece numărul de medici în momentul de faţă este insuficient conform numărului de prezentări. Noi, la 4.000 de prezentări, avem doi medici în urgenţă, normal ar trebui să fie patru medici pe tură. Anul trecut, în februarie, am pornit urgenţa cu cinci medici; acum suntem un număr de douăzeci şi doi, printre care trei sunt medici pediatri. Nu s-au ocupat locurile, încă lucrăm la acest aspect. Au venit medici din afară şi datorită stimulentelor financiare oferite. În momentul de faţă, urgenţa lucrează cu trei medici pediatri din patru. Ne-am propus să mai scoatem încă un post şi să încercăm să mai atragem medici pe partea de pediatrie, tocmai ca să mai scădem timpii de aşteptare. În momentul de faţă, aproximativ 70% din program este acoperit cu medici pediatri. După cum se ştie, nu pot fi obligaţi să facă gărzi”, a spus dr. Oana Bratu, medic coordonator al UPU-SMURD Tulcea.
La rândul său, preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea, Horia Teodorescu, a apreciat eforturile conducerii spitalului şi a subliniat că întreaga situaţie trebuie urmărită pe toate palierele. El a cerut prezentarea unui raport în următoarele două luni, pentru ca administraţia Consiliului Judeţean să poată monitoriza măsurile implementate.
„Este o situaţie pe care toată conducerea Spitalului Judeţean trebuie să o rezolve, pe toate palierele, ţinând cont de eforturile pe care administraţiile le fac. Nu este vorba numai despre noi şi Primărie, ci şi despre ceilalţi factori implicaţi, care au înţeles nevoile şi necesităţile medicilor şi au răspuns solicitărilor acestora. Vrem să primim un răspuns pozitiv, peste câteva luni, dar nu imediat. Vreau ca peste două luni, în şedinţă, să ne mai prezentaţi un raport, pentru ca administraţia Consiliului Judeţean să ştie ce are de făcut”, a afirmat preşedintele CJ Tulcea, Horia Teodorescu.
Dr. Bratu a subliniat că, faţă de anul precedent, timpii de aşteptare au scăzut, iar statisticile pe lunile noiembrie, decembrie şi ianuarie arată că majoritatea pacienţilor nu au stat mai mult de 24 de ore în UPU. Ea a menţionat, totuşi, că pacienţii din localităţi izolate, precum Sulina, Chilia sau Pardina, pot staţiona mai mult din cauza dependenţei de transportul pe apă, dar aceştia beneficiază de consultaţiile necesare.
„Legat de deficitul de medici actual la nivel de UPU-SMURD Tulcea, noi suntem doi medici care vedem un număr de aproximativ 4.000 de pacienţi pe lună, comparativ cu colegii din aceeaşi regiune, de la Constanţa, care, la un număr de 15.000 de pacienţi, aceştia sunt văzuţi de către 20 de medici pe tura de 24 de ore. Acesta este unul dintre motivele pentru care, în momentul de faţă, timpii de aşteptare sunt mari. Referitor la numărul mare de ore de aşteptare, am prezentat o statistică pe lunile noiembrie, decembrie şi ianuarie, care a reliefat că la predarea turei, după 12 ore, nu figura niciun pacient care să fi stat mai mult de 24 de ore. Uneori, pacienţii mai staţionează în Urgenţă peste 24 de ore, deoarece îi prinde noaptea şi nu au cu cine să se întoarcă acasă. În general, este vorba despre pacienţii din Sulina, Chilia, Pardina – locuri îndepărtate, care depind de transportul pe apă. Nu cred că pacientul nu ar fi beneficiat de consultaţie timp de 24 de ore”, a menţionat dr. Oana Bratu.
De asemenea, consilierul judeţean AUR, Sorin Zaharcu, a punctat că problemele legate de lipsa personalului sunt cunoscute de mai bine de zece ani şi că atragerea medicilor depinde de voinţa acestora. El a arătat că este necesar să fie create condiţii adecvate pentru personal, inclusiv camere de repaus şi echipamente esenţiale, cum ar fi detectorul pentru aparatul de radiologie şi un UPS, pentru ca UPU să funcţioneze la parametri optimi.
Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului Delta.