După ce a propus creşterea impozitelor pe clădirile în care funcţionează „păcănelele”, primarul Ştefan Ilie vrea să scoată sălile de jocuri de noroc din oraş, dacă noul pachetul administrativ elaborat de Ministerul Dezvoltării îi permite.
Conform pachetului de reformă administrativă adoptat marţi de Guvern, autorităţile locale vor putea decide, de exemplu, relocarea sălilor de jocuri de noroc la marginea localităţilor sau chiar interzicerea acestora pe teritoriul localităţii.
Primarul Ştefan Ilie ne-a spus că va exploata la maxim această lege.
„Dacă legislaţia care a fost aprobată permite municipalităţii, primarului şi Consiliului Local să interzică cu desăvârşire astfel de practici într-un oraş, cu siguranţă şi eu voi propune Consiliului Local acest lucru. Dacă îţi permite să scoţi 50%, 75%, 100% din ele sau să le muţi la marginea oraşului, vom face procedura cea mai complexă, pentru că în mod cert aceste jocuri de noroc distrug vieţi, destine, produc suferinţă, nu doar celor care le practică, ci şi familiilor şi prietenilor acestora”, ne-a declarat Ştefan Ilie.
De altfel, un primar din ţară a anunţat deja că va propune în Consiliul Local interzicerea în Slatina a tuturor sălilor de jocuri.
„Cred că declaraţia colegului meu de la Slatina este plină de entuziasm, este o declaraţie de bucurie. Este foarte bucuros că în sfârşit există o legislaţie care îţi permite să te implici în diminuarea sau în oprirea acestui fenomen negativ asupra societăţii. Nu pot să mă exprim ca şi colegul meu de la Slatina înainte de a cunoaşte legislaţia, fiindcă nu vreau să-mi pară rău că am promis un lucru pe care legislaţia nu ţi-l acordă”, a precizat Ştefan Ilie.
Edilul a reamintit faptul că, de-a lungul timpului, tulcenii care locuiesc în zonele unde există astfel de săli cu jocuri de noroc s-au plâns de mizeria şi scandalurile provocate de persoanele care trec pragul acestor spaţii.
„Cetăţenii ne-au transmis în nenumărate rânduri nemulţumirile crezând în trecut că primăria le autorizează. Ne-au spus că acolo unde este un spaţiu pentru jocuri de noroc, oamenii sunt gălăgioşi, fac mizerie jos la intrare, consumă băuturi alcoolice. Adică nu numai fenomenul că este viciul de a juca banii şi de a face orice pentru a dobândi bani să îi joci acolo este o problemă. Sunt şi probleme conexe cauzate de existenţa acestor spaţii”, a spus Ştefan Ilie.
Primarul a amintit faptul că municipiul Tulcea este printre puţinele primării din ţară care a supraimpozitat clădirile folosite de firmele specializate în jocuri de noroc.
„Să ne aducem aminte că suntem printre puţinele primării din ţară care a mărit de 500 de ori impozitul clădirilor, singura noastră posibilitate pe care o aveam acolo unde se desfăşoară astfel de activităţi prin hotărârea Consiliului Local. Este drept că nu s-au mai deschis, s-a mai diminuat fenomenul, dar nu-l afectează în primul rând pe cel care face activitatea economică, ci pe proprietarul spaţiului. Plus că, deşi s-a mărit şi de 500 de ori, acolo se rulează bani mulţi, deci îşi permit să le plătească. Soluţia cea mai bună este interzicerea acestora sau trecerea în subordine a primăriei a autorizării acestor activităţi economice. Noi autorizăm toate tipurile de activităţi economice cu excepţia acestora. Dacă le-am fi autorizat noi în trecut, sigur era o presiune a publicului asupra primarilor, indiferent de localitate, pentru a nu mai deschide şi nu am fi avut astăzi atât de multe jocuri mecanice în fiecare oraş din ţară. Practic, nu vezi decât cabinete medicale, farmacii şi jocuri mecanice pe o stradă, or acest lucru nu este firesc. Am ajuns ca vedetele de televiziune, artişti sau mari sportivi să facă reclamă acestor activităţi. Când un cetăţean vede că nu ştiu ce artist sau sportiv face reclamă la jocuri mecanice, este clar că numărul celor care se duc către acest viciu este simţitor şi nu este firesc, pentru că distruge destine. Dacă vor să joace la aparate, să facă un singur centru în ţară, cum este Las Vegas în America, nu în fiecare oraş şi pe fiecare stradă. Sunt total împotriva acestor practici, aştept să am actul legislativ pentru a vedea ce putem face”, a explicat Ştefan Ilie.
Primarul spune că noua lege este un rezultat al demersurilor făcute de-a lungul timpului de premierul Ilie Bolojan.
„În orice caz este un lucru extraordinar şi vreau să subliniez că premierul Ilie Bolojan a dovedit încă o dată, chiar dacă este criticat de foarte mulţi cetăţeni sau de politicieni, că duce la capăt lucrurile care trebuie îndreptate. Ştie despre problema aceasta a jocurilor mecanice de când era primar, a încercat în nenumărate rânduri când făcea parte din asociaţia municipiilor să modifice legea şi nu a reuşit, ştie de când era preşedinte al Consiliului Judeţean Bihor şi a preluat toate problemele de la municipalităţi şi uite că avem astăzi o lege. O aşteptăm să vină, să vedem modul în care ea se aplică şi atunci cu certitudine o vom folosi la maximum”, a menţionat Ştefan Ilie.
În municipiul Tulcea există aproximativ 100 de spaţii unde se desfăşoară activităţi de jocuri de noroc.
Ilie Bolojan a anunţat, marţi, că Guvernul a adoptat două ordonanţe de urgenţă esenţiale: una privind relansarea economică, iar cealaltă axată pe administraţie. Premierul a explicat, referitor la cel ce-al doilea act normativ al Executivului că are rolul de a eficientiza administraţia publică şi sprijinirea descentralizării. Măsurile prevăd audituri privind cheltuielile de personal, simplificarea procedurilor de descentralizare şi consolidarea capacităţii autorităţilor locale de a implementa politici urbane eficiente. Potrivit şefului Guvernului, ordonanţa le va permite administraţiilor locale să decidă şi asupra funcţionării jocurilor de noroc, transferând astfel mai multă putere către nivelul local şi promiţând servicii mai bune pentru cetăţeni.


