Comuna Frecăţei va avea sistem de distribuţie a gazelor naturale, printr-un proiect finanţat prin Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny” cu 8.075.000 de lei. Anunţul a fost făcut ieri după ce ministrul Cseke Attila a semnat 20 de noi contracte de finanţare prin „Anghel Saligny”, în valoare totală de 195.118.206,63 lei.
„Aceasta este una dintre cele mai importante investiţii pentru comuna noastră, deoarece va duce la atragerea de investitori privaţi şi, totodată, la o creştere economică considerabilă”, spune Marian Naiman, primarul comunei Frecăţei.
Proiectele vizate prin program includ înfiinţarea sau extinderea sistemelor de alimentare cu apă potabilă, a reţelelor de canalizare menajeră, a staţiilor de epurare a apelor uzate şi a sistemelor de distribuţie a gazelor naturale, precum şi modernizarea infrastructurii rutiere.
Reamintim că, pe 31 ianuarie 2025, primarul comunei Frecăţei, Marian Naiman, a semnat contractul de execuţie pentru proiectarea şi executarea reţelei de gaze naturale. Pentru semnarea acestuia au fost parcurse mai multe etape privind avizarea, obţinerea finanţării şi derularea lucrărilor de achiziţie.
La vremea aceea, primarul declara că proiectul înfiinţării reţelei de gaze la Frecăţei este unul de amploare, şi cuprinde trei etape: Etapa de studii tehnice şi proiectare, Etapa II – de asistenţă tehnică, şi Etapa III – de executare a lucrărilor necesare. Conform documentaţiei, valoarea totală era de aproape 55 de milioane de lei.

