Proiectul „Dezvoltare Port Tulcea – Etapa I” ajunge la final, marcând un moment important pentru infrastructura de transport naval din România şi pentru dezvoltarea economică a regiunii.
Finalizarea lucrărilor va fi prezentată oficial în cadrul unei conferinţe de presă, organizată de Compania Naţională „Administraţia Porturilor Dunării Maritime” SA , programate pentru data de 7 aprilie, începând cu ora 11:00, la Hotel „Delta” din Tulcea, în Sala „Toma Caragiu”.
Proiectul a fost iniţiat prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020 şi a fost ulterior etapizat pentru a continua prin Programul Transport 2021-2027. Acesta este finanţat în cadrul apelului „Dezvoltarea infrastructurii de transport în sectorul naval – proiecte fazate din perioada 2014-2020″, aferent Priorităţii 7 – Dezvoltarea transportului naval şi multimodal, parte a obiectivului de politică „O Europă mai conectată”. Investiţia are ca obiectiv principal creşterea atractivităţii şi accesibilităţii Portului Tulcea, prin modernizarea infrastructurii portuare în conformitate cu standardele europene. Totodată, proiectul contribuie la consolidarea transportului navigabil, punând accent pe durabilitate, inovaţie şi securitate. Prin implementarea acestor lucrări, sunt facilitate conexiuni mai rapide şi mai eficiente cu pieţele internaţionale, fiind optimizate în acelaşi timp fluxurile de marfă.

