Lucrările de reamenajare a locului de joacă de pe strada Albatrosului din Tulcea au început miercuri, potrivit unui anunţ făcut de viceprimarul municipiului, Andaluzia Luca. Proiectul este considerat necesar pentru creşterea siguranţei şi confortului copiilor din zonă şi vizează exclusiv modernizarea şi reconfigurarea spaţiului existent. Autorităţile locale subliniază că destinaţia terenului rămâne neschimbată, acesta fiind în continuare dedicat copiilor şi familiilor. Precizările vin în contextul apariţiei unor informaţii eronate în spaţiul public, potrivit cărora pe acest amplasament ar urma să fie construite blocuri sau amenajate parcări. Viceprimarul respinge aceste afirmaţii şi le cataloghează drept complet false.

„Începând de astăzi, au demarat lucrările de reamenajare a locului de joacă de pe strada Albatrosului, un proiect necesar pentru siguranţa şi confortul copiilor din zonă. Facem această informare şi în contextul apariţiei unor informaţii eronate în spaţiul public, potrivit cărora pe acest amplasament ar urma să fie construite blocuri sau amenajate parcări. Aceste informaţii sunt complet false”, a declarat, miercuri, viceprimarul municipiului Tulcea, Andaluzia Luca.

Potrivit viceprimarului, scopul lucrărilor este amenajarea unui spaţiu mai sigur, mai modern şi mai prietenos pentru cei mici. Pe parcursul desfăşurării proiectului, autorităţile vor reveni cu informaţii privind etapele de implementare.

„Zona îşi păstrează destinaţia de spaţiu dedicat copiilor şi familiilor, iar lucrările aflate în desfăşurare vizează exclusiv modernizarea şi reconfigurarea locului de joacă. Ne dorim un spaţiu mai sigur, mai modern şi mai prietenos pentru cei mici, iar pe parcursul lucrărilor vom reveni cu informaţii privind etapele proiectului. Vă mulţumim pentru înţelegere şi pentru implicarea constantă în viaţa comunităţii”, a precizat Andaluzia Luca.