Preşedintele PNL Tulcea, Ştefan Ilie, a criticat desemnarea liberalului Adrian Veştea de către preşedintele României, Nicuşor Dan, să formeze un nou guvern, deşi nu are susţinerea partidului. PNL Tulcea îl susţine pe Ilie Bolojan, dar şi ultimele decizii luate în Biroul Politic Naţional, spune Ştefan Ilie.
Liderul liberalilor tulceni acuză că preşedintele Nicuşor Dan a intervenit direct în mecanismele interne ale Partidului Naţional Liberal şi consideră că decizia ar putea crea un precedent periculos pentru democraţia din România.
Desemnarea unui membru din conducerea PNL s-ar fi făcut fără consultarea prealabilă a partidului, deşi formaţiunea anunţase anterior, printr-o poziţie oficială, că intră în opoziţie şi respinge anumite formule de guvernare.
„Eu am avut o reacţie ieri, imediat după conferinţa susţinută de preşedintele României. Am avut o reacţie pe pagina mea personală, care a fost preluată apoi şi de Partidul Naţional Liberal, în care am criticat, o dată, ingerinţa preşedintelui României, care a desemnat un premier fără să aibă acceptul partidului sau fără să aibă o consultare prealabilă cu preşedintele partidului. Deşi partidul îi adusese la cunoştinţă public, joi, în urma Biroului Politic Naţional, că nu îl susţine pe Eugen Tomac, proiectul acestuia şi niciun alt guvern din care să facă parte PSD. Şi, de asemenea, că Partidul Naţional Liberal intră în opoziţie. Totuşi, preşedintele a desemnat o persoană care se află în conducerea Partidului Naţional Liberal, Adrian Veştea, trecând peste simpla informare a preşedintelui partidului, premierul interimar Ilie Bolojan. Referitor la acest fapt pe care l-a făcut preşedintele Nicuşor Dan, consider că este foarte grav şi poate reprezenta un precedent care să pună în pericol democraţia românească”, ne-a declarat, luni, preşedintele PNL Tulcea, Ştefan Ilie.
Liderul liberal susţine că o astfel de intervenţie poate alimenta tendinţe extremiste şi poate afecta principiile care stau la baza sistemului democratic.
„Democraţia noastră are la bază pluripartidismul, dezbaterea în interiorul partidelor, conducerea vieţii publice prin vot, în care cetăţeanul alege oferta pusă la dispoziţie de către partide, care însumează o serie de idei, concepte şi direcţii. Or, atunci când un preşedinte numeşte din interiorul partidului fără să existe o minimă informare, înseamnă că, prin crearea unui precedent, ar putea numi oricând, oriunde şi pe oricine, indiferent dacă are sau nu girul acelei organizaţii politice sau mai puţin politice. Tocmai asta consacră Constituţia şi democraţia noastră: existenţa unei minime consultări şi a transparenţei. Practic, când numeşti un om după ce ai fost informat din partea acelui partid că nu este de acord, înseamnă că nu ţii cont de decizia unui for stabilit de un partid, reprezentant al României. Practic, poţi face talmeş-balmeş întregul spectru politic, iar acest lucru este un pas către dictatură, către încurajarea acelor segmente extremiste. Cum poţi să spui că nu vrei să aduci AUR la guvernare, că este extremism, dar tu încurajezi practici de genul acesta? Deci este o mare eroare, o greşeală care poate aduce grave prejudicii statului român”, a spus Ştefan Ilie.
În ceea ce priveşte acceptarea propunerii de către Adrian Veştea, liderul PNL Tulcea consideră că acesta ar fi trebuit să respecte procedurile interne ale partidului şi să nu ia o decizie individuală fără consultare.
„Referitor la al doilea aspect al acestei desemnări, trebuie să spun şi faţă de colegul de partid Adrian Veştea câteva cuvinte. Nu se cădea ca acesta să accepte în afara deciziei partidului. Primul lucru pe care trebuia să-l facă atunci când preşedintele i-a propus funcţia de prim-ministru desemnat era să anunţe structura partidului, pe preşedintele acestuia, pentru ca propunerea preşedintelui Nicuşor Dan să fie dezbătută în rândul partidului. Dacă Adrian Veştea ţinea cont de faptul că noi avem nişte decizii asumate prin vot politic în interiorul partidului, putea la fel de simplu să refuze această sarcină pe care i-a dat-o preşedintele. În ambele cazuri, dacă refuza sau informa partidul şi era supus unor dezbateri, ar fi procedat corect, ori, acceptând peste structura partidului, n-a făcut bine, nici partidului şi nici democraţiei în sine”, a subliniat preşedintele PNL Tulcea.
Acesta a adăugat că astfel de situaţii afectează percepţia publică asupra Partidului Naţional Liberal şi pot crea impresia unei lipse de disciplină internă.
„Cum am putea merge mai departe? Cum ar percepe ceilalţi Partidul Naţional Liberal? Că este un partid al nerespectării regulilor, al trădării, al trădătorilor. Dacă unul a trecut peste o decizie a partidului, înseamnă că o poate face oricine, oricând. În democraţie poţi să nu te mai regăseşti în linia politică a partidului şi atunci poţi să te retragi sau poţi, în interior, să faci demersuri, dezbateri şi acţiuni pentru a îndrepta o direcţie greşită a partidului. Când nu te mai regăseşti în interiorul acestuia, poţi pleca, pentru că nimeni nu te ţine cu forţa, tocmai aceasta este o altă cheie a democraţiei. Deci nu putem accepta faptul că Adrian Veştea nu l-a informat pe preşedintele Partidului Naţional Liberal, pentru ca propunerea preşedintelui să fie dezbătută corect în forul partidului”, a menţionat Ştefan Ilie.
De asemenea, Ştefan Ilie a precizat că filiala PNL Tulcea îşi menţine susţinerea pentru Ilie Bolojan şi că există o poziţie unitară în rândul primarilor din judeţ în ceea ce priveşte direcţia politică a organizaţiei.
„Am discutat ieri cu mai mulţi primari. În general, am fost sunat de către aceştia, pentru că lucrurile s-au desfăşurat foarte repede şi decizia preşedintelui, precum şi acceptarea propunerii de către Adrian Veştea au creat un haos. Atunci oamenii au început să se mobilizeze, presa a început să scrie, diferite personalităţi şi-au exprimat părerile, iar eu am vorbit cu primarii care îşi menţin ferm opţiunea pe care am avut-o şi atunci când guvernul a fost demis prin moţiune, în sensul de a merge înainte cu Ilie Bolojan, de a-l susţine şi de a sancţiona o astfel de acţiune din partea unuia sau mai multor colegi de partid. Considerăm că, în spiritul interesului naţional, este important ca Partidul Naţional Liberal să existe, ca partidele să existe. În spiritul acestui interes naţional este important ca el să nu se frângă şi să nu acceptăm ca alţii să îşi dorească distrugerea acestui partid. Filiala Tulcea îl susţine în continuare pe Ilie Bolojan şi sancţionează astfel de comportamente în afara partidului”, a afirmat preşedintele PNL Tulcea.
Ştefan Ilie avertizează că intervenţia preşedintelui în interiorul partidului poate duce inclusiv la o ruptură în PNL şi la accentuarea tensiunilor politice.
„Atunci când preşedintele ţării, instituţia principală a statului, intervine atât de brutal în rândurile unui partid, pericolele sunt mari, pentru că ce poate fi mai grav decât atât? Nimic. Preşedintele ţării a intrat cu forţa în interiorul unui partid, însă noi acum, în aceste momente, trebuie să dovedim că suntem în stare să depăşim cu bine acest moment greu, să-i sancţionăm pe cei care nu şi-au respectat colegii şi să promovăm mai departe acţiuni pentru o Românie corectă, în care interesele personale şi de grup, privilegiile, sinecurile şi banii câştigaţi nemeritat să fie diminuate prin acţiuni concrete ale liderilor noştri”, a punctat Ştefan Ilie.
În final, acesta a subliniat că viitorul PNL depinde de consolidarea internă şi de lideri credibili, menţionându-i pe Ilie Bolojan şi Ciprian Ciucu drept exemple de integritate şi direcţie reformistă.
„Cu toţii suntem conştienţi că este pentru prima dată, după foarte mulţi ani, când Partidul Naţional Liberal şi-a regăsit nişte lideri care pot recâştiga încrederea românilor în politica Partidului Naţional Liberal şi în politicile liberale. Ilie Bolojan şi primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, sunt oameni care, prin forţele proprii, şi-au câştigat poziţiile în care sunt astăzi, au dovedit corectitudine, onestitate şi consecvenţă. Sunt membri ai Partidului Naţional Liberal, iar partidul, prin aceste tipuri de caractere, poate redobândi încrederea românilor, tot în interesul naţional. Deci este foarte important ca exact acum, când nişte lideri încearcă să producă acele reforme pentru ţară, în care dovedesc tuturor onestitate şi promovarea intereselor românilor, şi nu pe cele personale sau ale unor grupuri, noi, membrii PNL, să fim în această direcţie. Deci filiala Tulcea este alături de aceste tipuri de personalităţi, precum Ilie Bolojan şi Ciprian Ciucu”, a conchis preşedintele PNL Tulcea.
Biroul Politic Naţional al PNL se reuneşte, astăzi, de la ora 17.00, după ce preşedintele Nicuşor Dan l-a desemnat pe Adrian Veştea să propună Guvernul, fără ca liberalii să fi fost consultaţi şi informaţi.
La şedinţă sunt invitaţi să participe deputaţii şi senatorii PNL, primarii municipii reşedinţă de judeţ şi preşedinţii CJ care nu sunt membri ai BPN.
