Iubitorii de cultură şi tradiţii sunt aşteptaţi la lansarea volumului „Femeile din Sfântu Gheorghe”, semnat de Andreea Mosila şi Mira Bălan. Evenimentul va avea loc miercuri, 1 iulie, începând cu ora 10:00, în Sala Multimedia a Muzeului de Etnografie şi Artă Populară din Tulcea.

În cadrul evenimentului va avea loc un dialog cu autoarele Andreea Mosila şi Mira Bălan, care vor prezenta publicului povestea din spatele volumului. Programul va fi completat de un moment artistic susţinut de grupul vocal fondator “Zadunaiska Sici”.

Andreea Mosila, DGS este doctor în Securitate Globală, cercetătoare şi cadru didactic universitar, cu formare interdisciplinară în ştiinţe politice, securitate globală şi politici spaţiale. A fost selectată pentru bursa Fulbright Scholar în România (2024 – 2025), unde a desfăşurat cercetare de teren în Delta Dunării, analizând riscurile de securitate umană generate de schimbările climatice, marginalizare şi guvernanţă de mediu.

A obţinut titlul de Doctor în Securitate Globală la American Military University (2025), cu o teză dedicată relaţiei dintre schimbările climatice şi securitatea comunităţilor din Delta Dunării.

Mira Bălan este asistent medical comunitar în Sfântu Gheorghe şi un cercetător pasionat al antropologiei locale. Cu o carieră dedicată sănătăţii satului, ea a transformat actul medical într-o misiune civică, modernizând infrastructura sanitară locală şi luptând pentru drepturile comunităţilor izolate.

Volumul “Femeile din Sfântu Gheorghe” este o lucrare de istorie orală şi memorie comunitară care aduce în prim-plan vocile femeilor în vârstă din satul Sfântu Gheorghe, unul dintre cele mai izolate şi fragile spaţii umane ale Deltei Dunării.

Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului Delta.