Asociaţiile de proprietari au fost notificate de Primăria Tulcea să demareze verificări privind legalitatea construirii pe blocuri a acoperişurilor simple sau de tip pod. Solicitarea administraţiei locale vine după ce, în urma furtunii care a avut loc în urmă cu trei săptămâni, unele acoperişuri au căzut şi au avariat mai multe autoturisme. La rândul lor, asociaţiile de proprietari i-au notificat pe locatari să prezinte în termen de zece zile autorizaţiile de construcţie pentru edificările de pe blocuri.

 Primarul Ştefan Ilie: „Acestea reprezintă bunuri comune şi asociaţia este cea care le administrează”

Primăria Tulcea a primit mai multe solicitări de despăgubire de la proprietarii maşinilor avariate de bucăţi smulse de furtună din acest gen de acoperişuri.

„În urma furtunii care a fost acum aproximativ trei săptămâni, când au fost rupţi sau dislocaţi în jur de 60 de copaci în municipiu şi au existat inundaţii locale, de pe acoperişurile unor blocuri s-au desprins ţigle sau alte elemente care au căzut peste maşinile unor cetăţeni. Aceştia au reclamat imediat la Primărie, solicitând despăgubiri pentru ceea ce li s-a întâmplat”, a explicat Ştefan Ilie.

Edilul ne-a spus că există două situaţii, respectiv blocuri ale căror acoperişuri au fost reabilitate de Primărie, unde constructorul va suporta despăgubirile pentru pagubele produse, şi blocuri la care Primăria nu a intervenit cu lucrări, iar administraţia locală a anunţat asociaţiile de proprietari cu privire la reclamaţiile primite.

„Avem două tipuri de cazuri aici. Odată este cazul unui bloc reparat de Primărie, iar în acest caz am luat legătura cu constructorul, lucrările fiind în garanţie, şi a remediat, şi tot constructorul se va ocupa inclusiv de eventualele despăgubiri pentru cei care au fost afectaţi. Avem şi cazuri în care Primăria nu a intervenit asupra blocurilor şi asociaţia a fost anunţată că există nişte cetăţeni, care consideră că de pe blocul respectiv le-a căzut pe maşini şi le-au produs stricăciuni şi au făcut reparaţii. Primăria nu este cea în măsură şi nimeni nu este în măsură, decât o eventuală instanţă, să spună a cui este vina. Noi am anunţat asociaţiile că de pe blocul lor au reclamaţii, care au ajuns la Primărie, că au căzut nişte ţigle sau table peste nişte maşini”, a precizat edilul.

Primarul a subliniat faptul că acoperişul este un bun comun al tuturor proprietarilor din bloc, iar asociaţiile de proprietari sunt responsabile pentru administrarea acestuia.

„Unii dintre preşedinţii de asociaţie au spus că nu au treabă cu acoperişul, fiindcă a fost făcut de nea cutare. Noi le-am spus că au treabă, fiindcă acestea reprezintă bunuri comune şi asociaţia este cea care le administrează, nu proprietarii. Şi atunci am solicitat asociaţiilor să ne prezinte documente, dacă în situaţia în care au construit, au reparat sau ce au făcut ei la acoperişuri, au documente referitoare la aceste lucruri pentru a lămuri această problemă. Este eminamente problema asociaţiei, pentru că un acoperiş este o parte comună a tuturor locatarilor, şi a celui care stă la ultimul etaj, dar şi a celui care stă la parter, la fel cum toţi locatarii au ca punct comun şi liftul. Este ca şi cum, dacă tu locuieşti la casă, proprietatea şi responsabilitatea e ceea ce ai în curte. Intenţia noastră nu este de a amenda, ci de a pune în legalitate asociaţia”, a spus Ştefan Ilie.

Totodată, primarul Ştefan Ilie a anunţat că Primăria Tulcea desfăşoară şi o acţiune de inventariere a blocurilor din municipiu, la solicitarea Instituţiei Prefectului şi a Inspectoratului Judeţean în Construcţii (IJC).

„Am primit o solicitare de la IJC şi de la Prefectură, în baza unui ordin, prin care toate primăriile trebuie să facă un recensământ al tuturor blocurilor, gradului lor de rezistenţă la cutremur. Facem treaba aceasta pentru toate blocurile din oraş”, a menţionat edilul.

În urma furtunii din data de 30 iunie, pompierii au intervenit, atât în judeţ cât şi în municipiu, pentru degajarea a peste 50 de copaci căzuţi, a peste 20 de cabluri electrice, a două elemente de construcţie desprinse, precum şi a 16 acoperişuri afectate de vântul puternic.